Legea maplraxis-ului, frecţie la picior de lemn?!
Malpraxisul este definit în art. 642 astfel: „eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice".
În 2007, Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România a analizat 113 dosare, în care au fost implicaţi 135 de medici.
În 2008, până la 1 septembrie, Comisia Superioară de Disciplină a CMR a analizat 103 dosare, în care au fost implicaţi 118 medici. Cu toate acestea, suspendarea dreptului de a practica medicina a fost aplicată doar în două cazuri arhimediatizate - dr. Naum Ciomu şi dr. Răzvan Trancă. În anul 2007, comisiile de disciplină de la nivel judeţean au analizat 513 dosare de malpraxis, iar în 2008, până la sfârşitul lunii septembrie, 288 de dosare.
În Bihor, 9 plângeri de malpraxis, niciun vinovat?!
În ce priveşte asigurările de malpraxis, dr. Dorel Ţârţ, purtător de cuvât la ASP Bihor, a declarat: „Fiecare furnizor de servicii medicale este obligat să încheie o astfel de asigurare. Aceasta acoperă anumite riscuri. În Bihor au fost încheiate până în prezent circa 6.000 de asigurări de malpraxis."
„În 2007 în Bihor s-au înregistrat 5 plângeri de malpraxis, iar în 2008, până la 1 septembrie, 4 plângeri. În 2007 nu a fost sancţionat niciun medic. Şi cele din 2008 au fost soluţionate fără sancţiuni. Sancţiunile pot merge de la mustrare până la retragerea dreptului de a practica medicina. În alte ţări există comisii de mediere între medicul acuzat şi pacient. Şi la noi urmează să fie analizată oportunitatea înfiinţării acestor comisii", a declarat conf. dr. Ovidiu Burtă, purtător de cuvânt al Colegiului Medicilor Bihor.
Asigurări plătite, pacienţi nedespăgubiţi!
Am solicitat câtorva firme de asigurări reprezentate în Oradea precizări referitoare la sumele asigurate şi primele de asigurare plătite de medici.
„Costurile asigurărilor de malpraxis sunt în funcţie de valoarea asigurată. În raport cu aceasta, se astabileşte prima anuală. Pentru medicii de familie şi medicină generală, la o sumă asigurată de 20.000 euro, prima anuală este de 12 euro pe an. Pentru medicii specialişti, la o sumă asigurată de 37.000 euro, prima anuală este de 23 euro pe an. În cazul medicilor chirurgi, pentru suma asigurată de 62.000 euro, prima este de 37 euro anual, în cazul stomatologilor, pentru asigurarea sumei de 37.000 euro, prima anuală este de 23 euro pe an. Pentru farmacişti, la o sumă asigurată de 5.000 euro, se plăteşte o primă de asigurare de 5 euro pe an. Aceeaşi sumă poate fi asigurată, cu aceleaşi costuri, de asistenţii medicali!"- ne-a declarat un angajat al firmei "Astra Asigurări".
Şi firma "Allianz-Ţiriac" face asigurări de malpraxis. D-na Ninela Stana a precizat şi sumele plătite de medicii care încheie astfel de asigurări.
„În funcţie de specialitate şi de suma asigurată, prima diferă! În cazul medicilor de familie, pentru o sumă asigurată de 12.000 euro, prima este de 50 euro pe an. În cazul unui chirurg specializat pe chirurgie cardio-vasculară, în care riscurile sunt mult mai mari, pentru o sumă asigurată de 62.000 euro, prima este de 1.200 euro pe an. În cazul unui chirurg pediatru, pentru aceeaşi sumă asigurată, prima este de 62 euro anual, iar pentru un medic oftalmolog, 1.000 euro pe an".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.