Lanţ uman pe Corso - Pământul, pe mâini bune, măcar de ziua lui
Asociaţia D'ART din Oradea a marcat ieri, pentru al treilea an consecutiv, Ziua Pământului, în cadrul proiectului "Natura pentru Artă, Arta pentru Natură". Cu acest prilej, pe Pietonala orădeană, în jur de 700 de tineri, preşcolari, elevi şi studenţi au realizat un lanţ uman, mesaj pentru planeta noastră, au expus lucrări din domeniul artelor vizuale, realizate pe problematica de mediu, au cântat şi au dansat minute în şir, totul pentru a marca, aşa cum se cuvine, Ziua Pământului.
"Sunt 11 unităţi şcolare care participă la acţiunea noastră, reunind aproximativ 650 de voluntari. Scopul evenimentului, care are loc în cadrul proiectului Natura pentru Artă, Arta pentru Natură, este sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea reciclării şi a reciclării selective", ne-a declarat Olimpia Urdea, preşedinta Asociaţiei D'ART. "Împreună putem ocroti planeta", "Ziua pământului în fiecare zi, pentru fiecare om!", "Pădurea - aurul verde al Terrei", "Pământul ne găzduieşte, nu-l poluaţi", "Ocroteşte şi te va ocroti!" sunt doar câteva dintre mesajele expuse de participanţi. În acest an, parteneri în proiect au fost: Primăria municipiului Oradea, Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" - Centrul local Oradea şi următoarele unităţi de învăţământ: Liceul de Artă Oradea, Colegiul Tehnic "Traian Vuia", Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Şcoala cu clasele I-VIII "Avram Iancu", Şcoala cu clasele I-VIII nr. 11, Liceul cu program sportiv "Bihorul", Şcoala cu clasele I-VIII "George Coşbuc" Oradea, Grădiniţa nr. 27 "Voinicel", Şcoala cu clasele I-VIII "Oltea Doamna" şi Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Oradea.
"Proiectul Natura pentru Artă, Arta pentru Natură, prin promovarea voluntariatului şi a beneficiilor sale pentru comunitatea locală, urmăreşte susţinerea producţiei artistice într-un mesaj de tip "eco-artă", cu diseminare prilejuită de Ziua Pământului, fiind o continuare a proiectului cu acelaşi titlu, iniţiat în anul 2009, de Asociaţia noastră", a conchis Olimpia Urdea, menţionând că ediţia din acest an a fost dedicată marcării celor 41 de ani de aniversare a Zilei Pamântului.



Lanţ uman pe Corso - Pământul, pe mâini bune, măcar de ziua lui..Titlul e super la moda cu doamna in verde.Of of..mai mai ca la noi numai la noi.
Buna dimineata,domnilor si doamnelor am dat clik pe imagine sa nu ma insele cumva ,,privelistea,,dar nu am reusit sa o maresc,sa inteleg ca doamna eventuala profesoara are o rochie verdeeee transparent? e posibil ?ai iesit madam pe corso? have a nice day..pa