Lanţ uman de Ziua Pământului
Joi, 22 aprilie, între orele 13.00 şi 14.00, în zona Republicii pietonal, un număr impresionant de preşcolari, elevi şi studenţi vor realiza un lanţ uman. De asemenea, vor fi prezentate lucrări din domeniul artelor vizuale, realizate pe problematica de mediu. Evenimentul va fi derulat în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului "Natura pentru Artă, Arta pentru Natură", dedicată marcării celor 40 de ani de aniversare a Zilei Pământului în Europa.
De asemenea, sâmbătă, 24 aprilie, între orele 14.00 şi 18.00, în Parcul Bălcescu, tineri artişti şi studenţi în artele vizuale şi muzică, împreuna cu elevi din şcoli, vor organiza ateliere de creaţie, cu precădere din materiale reciclabile, pentru copiii din ciclul primar de învăţământ, iar artiştii profesionişti vor organiza o expoziţie de lucrări în aer liber. Duminică, 25 aprilie, Asociaţia D'ART va participa la cea de-a cincea ediţie a Zilelor Cetăţii Timişoara, cu o prezentare de ţinute din materiale reciclabile şi ţinute vestimentare mesaj pentru mediu, realizate de elevi, studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale Oradea şi studenţi ai Facultăţii de Artă şi Design Timişoara. În data de 30 aprilie, proiectul va continua în incinta Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", printr-un happening organizat de studenţi şi absolvenţi în artele vizuale şi un concert susţinut de studenţi ai Facultăţii de Muzică Oradea. De asemenea, în data de 2 mai, între orele 15.00 şi 18.00, pe scena Parcului Bălcescu Oradea, vor evolua formaţii artistice de copii, pentru marcarea Zilei Tineretului.



PROTEST PUBLIC ÎMPOTRIVA DECIMĂRII SPAŢIILOR VERZI DE LÂNGĂ BLOCURI PROTEST PUBLIC împotriva cenzurii practicată de Primăria Oradea, care nu publică pe portalul primăriei şi nu răspunde decât acelor mesaje ale cetăţenilor care nu deranjează această instituţie. PROTEST PUBLIC împotriva Primăriei Oradea care promovează proiecte de amenajare urbanistică ce incalcă prevederile legale de mediu si sănătate şi nu ţin cont de interesele vitale ale acestei comunităţi. PROTEST PUBLIC împotriva Primăriei Oradea, care şi-a propus urâţirea acestui oras, transformarea cartierelor într-o mare parcare, prin distrugerea spaţiilor verzi de lângă blocuri. Acele spaţii verzi care acum câţiva ani mai erau verzi, acum fiind pământ bătătorit sau balastru aruncat după lucrările de sistematizare. PROTEST PUBLIC împotriva perfidiei si prefăcătoriei acestei instituţii, care cere cetăţenilor să dea dovadă de conştiinţă civică îngrijind spaţiile verzi de lângă blocuri, dar nu face nimic pentru refacerea acelora distruse, ba mai mult, le scoate definitiv din circuitul verde prin amenajarea parcărilor, cu încălcarea prevederilor legale în acest domeniu : spaţiile verzi, distruse sau în funcţiune, nu pot primi altă destinaţie ; spaţiile pentru gararea şi parcarea autovehiculelor în cartierele de blocuri trebuie să respecte o distanţă minimă faţă de peretele blocului şi nu altfel (vezi amenajările parcare din cart. Nufărul sau Rogerius – str. G.B.Shaw). PROTEST PUBLIC împotriva Primăriei Oradea care dovedeste dispreţ faţă de acei cetăţeni, în special de la parterul blocurilor care, împotriva voinţei lor, sunt obligaţi să înghită gazele de eşapament ale maşinilor parcate la 2-3 metri de geamuri sau chiar langă peretele blocului. De ce nu mai amenajează primăria locuri de parcare şi pe centura oraşului !? PROTEST PUBLIC împotriva nepăsarii acestei instituţii care a lăsat să se usuce, nefiind udaţi, mii de pomi plantaţi în toamna anului 2008, prin iniţiativa unei persoane de o factură morală deosebită, şi care, probabil dezamagită de cei pe care i-a crezut de bună credinţă, s-a retras în anonimat. PROTEST PUBLIC împotriva dezinformării Primăriei Oradea care, cu ocazia amenajăriilor de parcări, se laudă că a amenajat şi câteva sute de metri pătraţi de spaţiu verde, uitând să spună presei că nu a mărit în nici un fel suprafaţa verde din zonă, dimpotrivă, din spaţiul verde existent în urmă cu ceva timp şi degradat între timp prin nepăsarea autorităţilor, nu a refăcut decât un sfert, restul acoperindu-l cu beton. PROTEST PUBLIC împotriva acestei instituţii care dispreţuieşte acea parte a poţiei acestui oraş care consideră că îmbunătăţirea calităţii aerului pe care îl respirăm este obiectiv primordial ( si aceasta nu se poate face decat prin refacerea spaţiilor verzi, ceea ce ne cere de altfel şi UE), motivând acţiunile ilegale prin sporirea confortului unora ca Gică şi Ogică, care cu inconştienţă calcă cu maşinile verdeaţa de lângă ferestrele noastre şi a căror filozofie este “manânc, beau, pot să crăp, dupa mine potopul”. PROTEST PUBLIC împotriva acelor jurnalişti care, din inconştienţă sau interes, laudă “realizările” Primăriei Oradea, fără să ţină seama de faptul că, din cauza noxelor din aer (care sunt absorbite numai de spaţiile verzi şi nu de betoane) numărul cazurilor de cancer la copii sau numărul copiilor care se nasc cu malformaţii, creşte alarmant an de an. PROTEST PUBLIC îndreptat asupra acelor organizaţii de mediu care nu iau nici o atitudine faţă de ceea ce se întâmplă. Ceea ce se distruge acum, nu va mai putea fi refăcut niciodată. PROTEST PUBLIC împotriva cetăţenilor conştienţi de răul care se face, dar care preferă să înghită şi nu să protesteze. Protestul lor i-ar putea ajuta să înţeleagă pe aceia care încă nu-şi dau seama de răul ce se face.