Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea, va găzdui vineri, de la ora 13.00, conferinţa "Medierea - prezent şi viitor" şi lansarea de carte  „Medierea - oxigen pentru afaceri".

Autorii cărţii sunt lector univ. drd. av. Alina Gorghiu (coordonator), dr. Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, lector univ. drd. av. Manuela Sîrbu, Mihai Munteanu şi Ion Dedu. Alături de Editura Universul Juridic, Asociaţia „O şansă pentru viitor", Asociaţia „Centrul Avocaţilor Mediatori", Societatea de consultanţă şi formare profesională Human Toolkit, se vor afla şi autorii cărţii „Medierea - oxigen pentru afaceri". Parteneri ai evenimentelor vor fi Uniunea Naţională a Mediatorilor - Filiala Bihor, Asociaţia Mediatorilor Bihor, Asociaţia Centrul de Mediere Oradea, Asociaţia Centrul de Mediere Bihor. Printre invitaţii la evenimente se vor număra reprezentanţi ai asociaţiilor mediatorilor, reprezentanţi ai Consiliului de Mediere, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, oameni de afaceri, reprezentanţi ai diferitelor instituţii locale şi judeţene,  mediatorii autorizaţi, precum şi persoanele interesate să ia parte la acest gen de evenimente.