La Zilele Marghitei, imnul Ungariei a avut întâietate
Social-democraţii bihoreni au transmis ieri un protest împotriva organizatorilor manifestărilor desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute la, Marghita. Aceştia s-au arătat indignaţi de faptul că, potrivit acestora, la dezvelirea busturilor oamenilor de cultură Eugen Jebeleanu şi Jokai Mor, s-ar fi intonat numai imnul de stat al Ungariei, omiţându-se cel al României. Afirmaţiile PSD Bihor au fost contrazise însă atât de viceprimarul Marghitei, cât şi de deputatul PRM Paul Magheru.
"PSD-Bihor îşi exprimă dezamăgirea şi mâhnirea faţă de modul în care autorităţile publice ale municipiului Marghita au înţeles să organizeze şi să desfăşoare manifestările prilejuite de zilele oraşului. În cadrul acestor manifestări, au fost dezvelite busturile a doi cunoscuţi oameni de cultură, Eugen Jebeleanu şi Jokai Mor.
Cu această ocazie, spre surprinderea celor prezenţi, s-a intonat doar imnul de stat al Ungariei. Protestăm împotriva atitudinii de dispreţ pe care organizatorii au afişat-o faţă de un simbol al Statului naţional unitar român - imnul. Sperăm că acest incident nu este o urmare a declaraţiilor iresponsabile pe care le-au făcut în aceste zile aleşii locali ai UDMR, în frunte cu liderul lor, Marko Bela, la întâlnirea pe care au avut-o. Este regretabil că într-un judeţ al echilibrului din perspectiva coabitării tuturor etniilor a apărut acest incident. Ne exprimăm speranţa că acesta va rămâne unul singular", se arată în protestul trimis de PSD Bihor mass-mediei orădene. Viceprimarul Marghitei, Dorel Talpoş, a declarat însă că versiunea PSD Bihor asupra evenimentului de sâmbătă este cu totul alta decât s-a întâmplat în realitate. "Dezvelirea busturilor lui Eugen Jebeleanu şi Jokai Mor a avut loc în Parcul Casei de Cultură. Au participat atât reprezentanţi ai PSD Bihor, cât şi ai altor partide. Au fost şi de la PRM. M-am preocupat să-i invităm pe toţi, indiferent de partid. Reprezentanţii PSD au plecat după numai cinci minute, când se intonase numai imnul Ungariei. Am început cu imnul Ungariei pentru că busturile au fost aduse de acolo, însă s-a intonat şi imnul României. A fost de faţă şi deputatul Paul Magheru, de la PRM, care a stat până la sfârşit şi a ţinut şi un discurs. El poate să confirme acest lucru", a precizat viceprimarul Marghitei. Contactat telefonic, preşedintele PRM Bihor, deputatul Paul Magheru, a susţinut versiunea lui Talpoş. "Am fost şi noi nedumeriţi la început pentru că s-a intonat primul imnul Ungariei, însă s-a cântat şi imnul României. Eu am stat până la sfârşit. Cei de la PSD cred că au plecat mai repede, pentru că am înţeles că senatorul Alexandru Athanasiu se grăbea să prindă avionul", a menţionat Magheru.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.