Ieri, în Aula Magna a Universităţii din Oradea a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei internaţionale intitulate: "Texte şi contexte culturale în lumea vorbitoare de engleză". Evenimentul a fost organizat de Catedra de limba şi literatura engleză din cadrul Facultăţii de Litere, cu sprijinul conducerii Universităţii din Oradea.

La deschiderea oficială a conferinţei a fost prezentă conducerea Universităţii din Oradea reprezentată de rectorul Cornel Antal, prof. univ. dr. Ioan Simuţ, prof. univ. dr. Ecaterina Hanţiu, alături de prof. univ. dr. Virgil Stance - de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, precum şi de alte cadre didactice din ţară şi chiar din străinătate. Acţiunea organizată de Facultatea de Litere a reunit aproximativ 80 de profesori şi cadre didactice, care îşi vor prezenta creaţia pe parcursul celor 3 zile, cât va dura conferinţa. Lucrările vor fi împărţite pe mai multe secţiuni: literatură britanică, literatură americană, studii culturale, metodica predării limbii engleze etc. Printre invitaţii la această sesiune se regăsesc cadre didactice de la cele mai importante facultăţi de litere din ţară, dar şi de la universităţi recunoscute din străinătate cum ar fi: Grecia, Ungaria, Polonia, Turcia, SUA, Nigeria etc. "Dorim ca astfel de evenimente să devină o tradiţie pentru facultatea noastră, iar pe viitor să beneficiem de prezenţa a cât mai mulţi şi importanţi scriitori de peste hotare", a declarat Ecaterina Hanţiu - organizatoarea evenimentului. Cele mai bune lucrări vor fi publicate ulterior într-un volum care va fi dedicat acestei întruniri. Programul conferinţei se va încheia mâine, 21 martie.