În fermecătoarele văi ale Munţilor Pădurea Craiului timpul s-a oprit în loc. Localnicii stau aninaţi de crestele muntelui asemeni strămoşilor daci. Vara lungă şi secetoasă le-a împuţinat recolta de cereale, atâta cât a mai scăpat de atacul sălbăticiunilor. Zilele trecute au ieşit la treierat.

La secerat se adună toţi membrii comunităţilor din cătunele de sub Pietrele Dăicii şi Măgura Dosului. Legăturile de spice le fac bărbaţii şi femeile deopotrivă, câte 25 de snopi fiind apoi aşezaţi în cruce, să se odihnească în mijlocul holdei. Mai întâi se aşează un snop numit „popă", cu spicile îndreptate spre apus, peste care se clădesc apoi ceilalţi snopi sub formă de cruce cu spicele spre interior, iar în vârf se aşează alt „popă" cu spicele spre răsărit. După câteva săptămâni în care bobul se zvântă bine şi e gata să cadă din teaca spicului, snopii sunt aduşi la treierat. Doar batozele pot fi urcate de tractoare pe pantele munţilor. Sătenii se ajută, mutând batoza de la o holdă la alta, sau aducându-şi recolta la batoză. Câţiva munteni aruncă cu furcile snopii bărbaţilor de pe batoză. Aceştia îi desfac şi îi aruncă între fălcile maşinii de treierat, din care pleava iese într-un nor de fum, căldură şi ţiuit de spice zdrobite. Într-un alt capăt al maşinăriei, sacii sunt umpluţi de boabe mărunţele şi calde, mirosind a ţărână şi soare. Din boabele acelea vor măcina făină, iar muntencele vor coace pită pentru fiecare zi şi prescură pentru fiecare sfântă slujbă de duminică. La fel ca pe vremuri.