Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, joi, 8 martie, de la ora 17.00, la Galeria de Arte Vizuale, va avea loc un concert de 8 martie, organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.

În deschiderea concertului va debuta tânăra Ana-Maria Tîrnovean, elevă în clasa a X-a la C.N. „Emanuil Gojdu" şi cursantă a Şcolii de Arte "Francisc Hubic", care va cânta la chitară piese din repertoriul clasic. După câteva acorduri clasice, pe scena târgului de la galerie va urca trupa „Blue Strings", alcătuită din Liviu Guiaş, elev la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan" - chitară solo, Claudiu Ursuţa de la Colegiul „Iosif Vulcan" - chitară bass, Kiss Sandor de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida" - tobe şi Vasile Todinca de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" - chitară ritmică/voce. Aceştia vor interpreta coveruri după trupe celebre din ţară şi străinătate. Trupa Amalgam, (re)compusă din Ioana, Melaz şi Helea (cea venită la începutul anului), împreună cu Sabin Mureşan, care au mai (în)cântat publicul de la Galerie la Târgul de Crăciun 2011, vor interpreta, de această dată, piese proprii, coveruri în stil acustic, iar Sabin va cânta despre îngeri şi dulciuri, precum şi despre frumuseţea oamenilor şi seducţia ciocolatei. După îngeri şi dulceţuri, şamanii de la Nagual, aşa cum ne-au obişnuit de doi ani încoace, vor oferi câteva mărţişoare muzicale traduse în acorduri tribale, ca să nu uităm de unde am venit şi încotro ne îndreptăm.