După ce, la sfârşitul anului trecut, peste 200 de muncitori de la societatea orădeană Stimin Industries au declanşat o grevă spontană nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile, noi acţiuni de protest sunt pe cale să izbucnească dacă nu se va ajunge la nici o înţelegere între angajaţi şi conducerea societăţii. Societatea Stimin Industries produce maşini-unelte pentru export. Dacă înainte de `89, numărul angajaţilor era de ordinul miilor, în prezent, la Stimin, îşi desfăşoară activitatea aproximativ 400 de persoane, dintre care, mai bine de jumătate lucrează în producţie. După mai bine de trei luni în care nu şi-au primit salariile, se pare că răbdarea angajaţilor societăţii a atins un punct critic. Muncitorii nu sunt nemulţumiţi numai de faptul că nu şi-au primit salariile restante, ci şi de condiţiile mizere în care lucrează, conducerea societăţii nemaiinvestind nici un ban de o perioadă mare de timp. Mai mult, oamenii susţin că nu au mai fost instruiţi în ceea ce priveşte protecţia muncii şi nici nu au primit echipamente de protecţie. Din cauza faptului că au primit doar 500.000 lei înaintea Sărbătorilor, cei 400 de muncitori au organizat o grevă spontană la doar câteva zile după Paşti. Salariaţii au oprit producţia şi au solicitat conducerii societăţii achitarea plăţilor restante, lucru care, nici până în prezent, nu s-a realizat. Astfel, zilele trecute, liderii sindicali ai societăţii au înregistrat la Direcţia de Dialog Social un conflict de interese, motivul principal fiind faptul că salariaţii nu şi-au primit drepturile. De asemenea, urmează ca mâine, la sediul societăţii, să aibă loc o întâlnire între Direcţia Muncii, reprezentanţi ai Prefecturii Bihor şi conducerea Stimin Industries pentru rezolvarea conflictului. "Muncitorii sunt foarte nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile, iar conducerea societăţii nu face decât să răspundă evaziv la toate cererile noastre. În aceste condiţii nu se mai poate continua, şi dorim să aflăm dacă Stimin poate sau nu asigura drepturile salariale ale muncitorilor. Joi va avea loc o întâlnire, iar în funcţie de rezultatul acesteia vom hotărî dacă vom declanşa alte acţiuni de protest sau nu", a declarat liderul sindical al Stimin, Gavril Duma.