La finele săptămânii trecute, la Satu Mare, a avut loc binecunoscutul concurs de hip hop şi break dance "Bounce Dance". La această competiţie au participat peste 300 de concurenţi fiind cea mai reuşită ediţie.

Concurenţii au fost împărţiţi pe două categorii de stiluri de dans (hip hop şi break dance), pe două categorii de vârste (sub 12 ani şi peste 12 ani) şi pe trei categorii de componenţă (solo, duo şi formaţii). O noutate a acestei ediţii a fost includerea unei noi categorii - "formaţii cu coregraf". În această categorie au avut voie să concureze toate formaţiile care au în componenţă şi propriul coregraf. După mai bine de cinci ore de competiţie, juriul, cu o vastă experienţă internaţională în dans (Gabriel Francisco - USA, Szederkenyi Zsolt, alias Papi, şi Csordas Gabor, alias CsoCso - Ungaria), a deliberat şi a acordat următoarele premii formaţiilor M&Q: solo - sub 12 ani - Victoria Motei (D Family) - locul II; duet - Cristina Pandrea şi Andreea Margin (Future M&Q ) - locul II; formaţii sub 12 ani - M&Q Kidz - locul II; formaţii peste 12 ani categoria A - Future M&Q - locul II. De asemenea, un loc meritoriu a obţinut şi M&Q Babies (locul V, categoria sub 12 ani), D Family (locul VIII, categoria peste 12 ani cu coregraf), Intermediate (locul IX, categoria peste 12 ani cu coregraf), X-Plosive (locul 12, categoria peste 12 ani, fără coregraf).