Campania "Let's Do It - Romania" a avut un succes deosebit la poalele Munţilor Apuseni, unde sute de voluntari au vrut să fie părtaşi la cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi.

Astfel, la Ocolul Silvic Sudrigiu, sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, forfota era în toi, ing. Dorin Miclo, şeful de ocol, împreună cu ing. Vasile Plisco, şeful de district, au împărţit pădurarilor saci din polietilenă şi mănuşi din plastic, explicându-le, totodată, suprafeţele pe care vor acţiona împreună cu voluntarii. S-au stabilit şase trasee, Criştioru de Jos-Dealul Mare, Şuştiu-Văratec, Băiţa-Vârtop, Pietroasa-Aleu, Boga-Padiş şi Chişcău-Giuleşti în care alături de silvicultori au răspuns prezent şi foarte mulţi voluntari, acest fapt fiind remarcat de ing. Liviu Laza Matiuţă, directorul Direcţiei Silvice Bihor, el fiind prezent la această acţiune deosebit de reuşită.Prof. Ioan Moza, directorul Şcolii cu clasele I-VIII "Giorgiu Popa" Câmpani, a fost artizanul unei organizări ireproşabile, reuşind să stârnească interesel elevilor, şi nu numai, de a răspunde prezent la această acţiune de amploare naţională. Supravegheaţi de cadrele didactice, prof. Elena Rengle, Loredana Boc, Anca Nica, Delia Jurcău, Titiana Micle, zeci de elevi, dotaţi cu mănuşi şi saci, cu un entuziasm raportat vârstei, au fost împărţiţi în două echipaje. Unul a acţionat pe Valea Sighiştelului, celălat pe "Dumbravă", în apropierea drumului ce leagă comuna Câmpani de oraşul Ştei, ei fiind ajutaţi de foarte mulţi voluntari şi mai ales de organizaţia nonguvernamentală "Europrietenia", condusă de Marius Baicu şi Alexandra Ile. Au participat efectiv la această reuşită activitate prof. Raul Bocşe şi dr. Călin Rugină, primarul, respectiv viceprimarul comunei Câmpani.

La finalul acestei acţiuni toţi sacii, care au fost umpluţi cât mai selectiv cu putinţă, au fost încărcaţi în maşini şi transportaţi la gropile de gunoi.