"La Peştiş, apele menajere poluează apa Văii Şinteului!"
Cel puţin aşa aflăm de la capătul firului prin intermediul domnului prof. Dulcă, din Aleşd, un mai vechi colaborator al nostru, care ne sesizează cu privire la o situaţie cu care se confruntă una dintre localnice, Maria Monea, cumnata domniei sale: "De la locuinţa cumnatei mele, aflată la nr. 72 din sat, în aval, la 25-30 metri, s-a construit un dig înalt de aproape doi metri, din cauza căruia a fost încetinit cursul pârâului. Datorită acestui fapt, în zona menţionată, a crescut debitul apei, ajungând, în schimb, în descreştere în aval, pe o lungime de circa 100 metri. Casa cumnatei mele se află la circa 10 metri de acea construcţie şi, ca urmare, apa a început să se infiltreze în pivniţa casei. Ne-am prezentat la Primăria Aleşd, am relatat situaţia, solicitând luarea unor măsuri, dar faptul întârzie să se petreacă. Acesta ar fi un aspect, un altul fiind legat de deversarea apelor menajere, de la casele din apropierea digului, în apa Văii Şinteului! Copiii se bălăcesc toată ziua în apă, vă daţi seama ce pericol de infecţie poate să reprezinte aşa ceva! Vă rog să semnalaţi în coloanele cotidianului dvs., poate-poate, măsurile nu se vor lăsa prea mult aşteptate..."
Motiv pentru care am luat legătura cu Primăria Aleşd, pentru a ne convinge dacă lucrurile se prezintă întocmai sau dacă, dimpotrivă, avem de-a face cu o exagerare a situaţiei. Şi iată ce am aflat de la însuşi primarul oraşului Aleşd, domnul Zeno Ţipţer: "Ştiu de această reclamaţie, dar situaţia nu se prezintă aşa cum v-a fost relatată. Copiii au ridicat, este adevărat, un dig din pietre, pământ şi scânduri, dar aşa ceva nu poate reprezenta pericol de infiltraţii în pivniţa localnicei din Peştiş. De altfel, am şi trimis la faţa locului unul dintre inspectorii noştri de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei. În ceea ce priveşte deversarea apelor menajere, nu am cunoştinţă de aşa ceva." De la capătul firului, primarul oraşul Aleşd a mai promis că luni, 16 iunie, va trimite (din nou) un inspector la faţa locului pentru a constata dacă nemulţumirile Mariei Monea sunt, sau nu, întemeiate. În fine, legat de apele menajere care, după spusele reclamantului nostru, poluează apele Văii Şinteului, credem că efectuarea de verificări cade în sarcina lucrătorilor Inspectoratului de Protecţia Mediului care, dacă reclamaţia se confirmă, ar avea un cuvânt greu de spus.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.