La Parchetul Oradea se aşteaptă "fumul alb" Cei patru candidaţi sunt... trei: Mihai Chirilă şi Vasile Popa
Magistraţii bihoreni care s-au înscris în lupta pentru ocuparea funcţiei de procuror şef şi procuror şef adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au susţinut la sfârşitul săptămânii trecute prima probă din examenului pentru funcţiile de conducere, cea psihologică. Nu toţi pot spune însă că au trecut cu brio de acest hop, unul dintre candidaţi fiind respins iar un altul renunţând să mai participe la concurs.
Iniţial, pentru postul de prim procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi-au depus dosarele nu mai puţin de patru magistraţi din cadrul acestei instituţii: Mihai Chirilă, actualul şef, Ovidiu Naghi, Vasile Popa şi Călin Roman. După verificarea celor patru dosare, Consiliul Superior al Magistraturii a respins candidatura lui Călin Roman, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care nu îndeplinea una dintre cele mai importante condiţii, adică aceea de a avea, în ultimii ani, calificative foarte bune. Conform calendarului de concurs, candidaţii admişi au avut de susţinut prima probă, testarea psihologică, la sfârşitul săptămânii trecute. Proba presupunea evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei la stres, având un caracter eliminatoriu. Dintre cei trei procurori bihoreni rămaşi în competiţie, doar doi s-au prezentat la examen, Ovidiu Naghi renunţând la cursa pentru postul de procuror şef, care va fi disputată între actualul procuror şef Mihai Chirilă şi procurorul Vasile Popa, declaraţi admişi la testul psihologic.
Tot în această perioadă, Viorica Diniţă şi Demian Moca au participat la testarea psihologică pentru postul de procuror şef adjunct al aceleaşi instituţii. Surprinzător, procurorul Demian Moca nu a reuşit să treacă de comisia examinatoare, care l-a considerat inapt din punct de vedere psihic pentru postul pe care a candidat, cu toate că deţinuse această funcţie până la data organizării concursului. Demian Moca este ce-l de-al doilea magistrat bihorean căzut la psihologic după ce, Aurel Maşcaş, candidat pentru funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a primit tot un aviz negativ. Magistraţii admişi urmează să susţină astăzi un proiect referitor la exercitarea atribuţiilor funcţiei de conducere, iar luni, 31 octombrie, va avea loc proba scrisă în urma căreia se va afla cine va fi noul titular al funcţiei de prim-procuror.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.