Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea are competenţa teritorială cea mai mare şi este chemat să supravegheze urmărirea penală sau s-o efectueze, prin procurorii săi, în nume propriu, în cele mai multe cauze penale din Bihor. Aprape 400.000 de oameni şi un teritoriu întins, cu centrul la Oradea şi cu ?graniţe? la Diosig, Ceica, Săcădat şi Tileagd intră în competenţa de analiză a acestei instituţii, ai cărei angajaţi sunt chemaţi să apere drepturile cetăţenilor şi să participe la aplicarea legii penale, ori de câte ori intervin situaţii de criză, care aduc atingere bunelor relaţii sociale. Despre munca acestor oameni, într-un interviu acordat, acum, la sfârşit de an, cotidianului nostru, de către cel care se află la conducere de mai bine de patru ani: prim-procurorul Mihai Dan Chirilă. Este bine ştiut că majoritatea justiţiabililor, atunci când doresc să reclame o încălcare a drepturilor lor, nu ştiu unde să se adreseze. Din această perspectivă, credem că nu ar fi lipsit de interes să prezentăm cititorilor, în debutul dialogului nostru, care este aria de competenţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea? Da, problema este bine pusă, pentru că de multe ori ne confruntăm, în activitatea de zi cu zi, cu astfel de cazuri, în care persoanele care ni se adresează nu ştiu că legea penală nu incriminează toate atingerile pe care ei consideră că le-au suferit, în drepturi. Noi, spre exemplu, spre deosebire de celelalte Parchete, avem competenţe în privinţa a ceea ce se numeşte generic ?mica infracţionalitate? - furturi, înşelăciuni, dar şi a marilor fraude financiare, care ne-au fost date în competenţă după criteriul teritorialităţii, prin Legea 87/1994, fără a se ţine cont de mărimea prejudiciului. Bunăoară, în acest an, am instrumentat un caz în care s-a produs Statului şi terţilor un prejudiciu în valoare de 17 miliarde de lei. Având în vedere dinamica fenomenului infracţional economic şi amplitudinea acestuia, consideraţi că este suficient că există doar doi procurori care se ocupă de astfel de dosare în instituţia pe care o conduceţi? Desigur, este loc de mai bine. Dar eu pun un mare accent pe profesionalismul personalului din subordine, pe pregătirea lor perpetuă. Din acest motiv, există situaţii în care repartizez, spre analiză, dosare ?economice?, ca să le spunem aşa, şi procurorilor de la celelalte compartimente ale Parchetului. Pentru că eu cred că un bun procuror trebuie să fie în orice moment gata să preia, spre studiu, orice dosar penal, să aibă capacitatea de a se exprima şi de a răspunde exigenţelor feţei ?văzute? a activităţii noastre. Adică în faţa instanţei de judecată. Se vorbeşte, adesea, despre gradul de pericol social al unei infracţiuni. El este cel care ?decide?, adesea, soarta procesului penal. Puteţi să ne explicaţi, în câteva cuvinte, în ce rezidă acesta? Este, într-adevăr, o problemă juridică des întâlnită în practică. Exemplificativ, pot prezenta o speţă, un caz concret: i se fură unei persoane sărace singura găină pe care o are în curte. E sursa de subzistenţă a familiei şi, privită din această perspectivă, consecinţele acestei fapte sunt deosebit de grave. Apoi, se fură o tonă de fier vechi de la o societate comercială care are o cifră de afaceri de miliarde. Ceea ce doresc să subliniez, prin aceste exemple, este datoria noastră de a analiza fiecare caz în parte prin prisma împrejurărilor concrete, de a stabili pericolul social concret al fiecărei infracţiuni care ne este dată spre analiză pornind de la importanţa pe care o are fapta comisă, de la implicaţiile acesteia asupra bunului mers al relaţiilor sociale asupra cărora produce efecte. Adesea, se vorbeşte despre procurori ca despre nişte oameni care nu se pronunţă, în cel mai just mod, în privinţa cauzelor ce le sunt date spre soluţionare. Cum se vede de la nivelul conducerii activitatea desfăşurată de procurorii din subordine? Cu siguranţă, există percepţii diferite asupra activităţii noastre. Una este ceea ce văd oamenii, ceea ce simt că face Parchetul pentru ei şi alta e ceea ce se vede din interior. În ceea ce priveşte activitatea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pot afirma că ei s-au adaptat cu uşurinţă, din mers, noilor reglementări procedurale. Şi mă refer aici la arestarea preventivă, domeniu în care, dând dovadă de mult tact, ei au înţeles esenţa demersului legiuitorului, aceea de a-l apăra pe cetăţean în faţa posibilelor abuzuri din partea organelor de anchetă, de a asigura contradictorialitatea necesară luării unei decizii privative de libertate. Totuşi, pentru anul ce vine îmi doresc ca şi din exterior Parchetul să fie văzut altfel, să existe acea schimbare de percepţie asupra activităţii pe care ne-o dorim cu toţii şi pentru care ne pregătim în fiecare zi, prin ceea ce facem pentru îmbunătăţirea actului de justiţie. Ce-şi doreşte un prim-procuror acum, la început de an? Aşa cum am mai spus, doresc ca schimbarea de percepţie asupra Parchetului să devină o realitate. Apoi, aş dori o colaborare, o apropiere a cetăţeanului de noi, încrederea acestuia că tot ceea ce facem este îndreptat spre respectul legii şi al drepturilor sale. În privinţa relaţiei cu Poliţia, trebuie să menţionez că avem o colaborare deosebită, de natură a pune în valoare şi de a duce la soluţionarea cât mai grabnică a dosarelor date spre instrumentare. Desigur, există loc de mai bine. E nevoie de sincronizare şi coerenţă, de operativitate. Sunt o persoană exigentă şi cred că cel mai important lucru este ca omul de rând să nu se simtă purtat ani în şir pentru rezolvarea unei probleme de drept. De aici, dorinţa şi, în acelaşi timp, cerinţa pe care le-am adresat-o tuturor subalternilor mei, de a analiza dosarele care le sunt repartizate de o aşa manieră încât cele trei criterii - sincronizarea, coerenţa şi operativitatea -, să devină nişte coordonate primordiale ale activităţii lor. Pentru că noi suntem în slujba cetăţeanului, a oamenilor de rând. Suntem aici pentru că aceasta ne este menirea, asta am ales să facem şi, nu în ultimul rând, pentru că avem credinţă în lege şi dreptate. Vă mulţumim.