Consiliul Judeţean Bihor, Primăria şi Consiliul Local Criştioru de Jos şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (CJCPCT) organizează duminică, 26 iulie, tradiţionala serbare câmpenească "La izvorul lui Horea". Manifestările vor debuta la ora 13.00, la troiţa lui Horea (creaţie a sculptorului Vasile Holhoş), cu un Te Deum, urmat de depuneri de coroane de flori. Programul artistic va debuta la ora 14.00, ocazie cu care îşi va da concursul Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana", prin soliştii Viorica Bradea, Felicia Costin, Cornel Borza şi Leontin Ciucur, după care vor evolua: Ansamblul "Auşana" din Auşeu, Clubul Copiilor din Ştei, Ansamblul "Mioriţa" şi formaţia de dansuri populare maghiare "Toldi" ale Casei de Cultură Salonta, respectiv Ansamblul "Muguri şi mlădiţe de tezaur" de la Casa de Cultură Beiuş.