Deşi trebuia inaugurată la sfârşitul anului trecut, La halda ecologică de gunoi abia s-a vopsit gardul După ce firma Keviep a reuşit, în decembrie 2003, să smulgă Primăriei Oradea o suprafaţă de teren de aproape 720.000 mp, acum, la mai bine de un an de la încheierea contractului, prin care firma ungară se obliga să deschidă prima haldă de gunoi ecologică, acest angajament pare să nu mai fie condiţionat de nici un termen de predare a investiţiei. Dacă în plină campanie electorală s-a putut regiza inaugurarea lucrărilor la halda de gunoi, primarul promiţându-le orădenilor că, până la sfârşitul anului, se va da în funcţiune prima alveolă, câştigând astfel capital electoral, după alegeri, lucrurile par să fi intrat pe făgaşul lor normal, adică fără grabă, fără presiuni, nemaifiind cazul să se zorească sorocul de predare. În aceste condiţii, s-a dovedit că nu-i musai ca termenele asumate să fie şi respectate. Nici la o jumătate de an după semnarea parteneriatului public-privat, firma Keviep şi administraţia locală orădeană nu au ajuns să se pună de acord cu toate problemele tehnice şi juridice legate de terenul situat în Episcopia Bihor, astfel că lucrările au fost demarate cu o întârziere de mai bine de trei luni. Cum asupra municipalităţii nu mai planează nici o obligaţie de a sensibiliza electoratul, aceasta a cam lăsat mână liberă firmei Keviep, care şi-a văzut liniştită de treabă fără ca nimeni să sufle o vorbă despre inaugurarea măcar a primei alveole aşa cum era prevăzut. A început un nou an, iar dincolo de gardul ridicat de firma Keviep de abia se întrezăreşte o vagă promisiune: "Punerea în funcţiune este prevăzută pentru trimestrul II 2005". Aceasta a fost singura explicaţie parvenită de la Primăria Oradea, reprezentanţii municipalităţii eschivându-se astfel să ne confirme data exactă la care ar trebui să recepţioneze lucrarea. Am fi dorit ca reprezentanţii firmei Keviep să-şi exprime şi ei punctul de vedere referitor la decalarea termenului de predare a investiţei, însă s-au arătat foarte discreţi. Unul dintre oficialii firmei maghiare, care a refuzat să-şi dea numele, ne-a sugerat să facem o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Se pare că domnia sa nu prea cunoaşte legislaţia română şi îi reamintim că la articolul 2 se precizează "că în sensul prezentei legi: prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, iar prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei", iar o firmă privată nu are nici pe departe statutul de autoritate publică. În aceste condiţii, nici o lege nu ne obligă să cerem, în scris, informaţii şi nici să aşteptăm zece zile pentru un simplu răspuns. Valoarea investiţiei ce urmează a fi realizată de firma Keviep se ridică la 14 milioane de euro, din care, pentru realizarea primei etape, s-au alocat 2,5 milioane de euro. Contractul s-a semnat pentru o perioadă de 20 de ani şi iniţial s-a dorit ca noua investiţie să asigure depozitarea deşeurilor provenite din municipiul Oradea şi zona mediană a judeţului, pentru o populaţie de 370.000 de locuitori. Ulterior, s-a decis ca acesta să asigure neutralizarea deşeurilor provenite din întreg judeţul, dar fără a se modifica şi suprafaţa iniţial repartizată. Chiar şi în aceste condiţii, de creştere a capacităţii de depozitare şi implicit a volumului de muncă, tot nu se justifică, însă, decalarea termenului iniţial cu până la şase luni.