Asociaţia "Habitat pentru Umanitate" a construit până acum 81 de locuinţe în Beiuş, programul edilitar al organizaţiei continuând şi în acest an. Şi, pentru că primăvara, măcar din punct de vedere calendaristic, a sosit, primul grup de voluntari americani se află deja pe şantierul HABITAT de la Beiuş. Cei zece voluntari americani sunt toţi studenţi la Central Michigan University, unii fiind obişnuiţii unor astfel de acţiuni de întrajutorare umană, după cum chiar ei mărturiseau. Tinerii americani pleacă astăzi, dar, până atunci, şi-au propus să ajute la terminarea unei case, în sarcina lor aflându-se lucrările de termo şi hidroizolaţie, precum şi placarea pereţilor cu rigips. Fireşte, pe şantierul HABITAT de la Beiuş, alături de americani, lucrează voluntari şi angajaţi români, cu toţii fiind hotărâţi să atingă cât mai curând cifra de 100 de case construite. Succes!