După doi ani de procese, după ce şi-a câştigat drepturile, a renunţat la funcţie. La câteva zile de la reinstalarea în funcţia de administrator la Grădina Zoo Oradea, medicul veterinar Daiana Gender a decis să demisioneze. Acum este în Anglia unde lucrează tot în domeniul veterinar.

Daiana Gender a fost demisă din funcţia de administrator al Grădinii Zoologice pe 17 mai 2011, când directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, a decis desfacerea contractului de muncă din motive disciplinare. Câştigătoare a concursului organizat de fostul RAPAS (actualul ADP), medicului veterinar Daiana Gender i s-au reproşat mai multe lucruri: înstrăinarea unor lei şi, prin aceasta, prejudicierea instituţiei, dar şi refuzul de a prelua gestiunea, întocmită într-un mod „original". La vremea respectivă cazul a fost prezentat de Crişana şi, aşa cum s-a dovedit în instanţă, Grădina Zoo nu a fost prejudiciată, dimpotrivă, animalele au fost salvate de la o moarte sigură. De asemenea, au fost demontate toate actele de „indisciplină" imputate administratorului. După doi ani petrecuţi prin instanţă, medicul Daiana Gender a primit decizia definitivă şi irevocabilă privind repunerea sa pe funcţie, care a fost comunicată şi ADP. Prin decizie judecătorească ADP a fost obligat şi la plata tuturor drepturilor băneşti de care a fost privat fostul administrator pe ultimii doi ani. De voie, de nevoie, conducerea i-a refăcut contractul de muncă începând cu data de 16 mai, dar medicul a fost înştiinţat de acest lucru prin scrisoare recomandată abia pe 20 mai, data poştei (?!). Daiana Gender s-a reîntors din Anglia, unde lucrează tot în domeniul protecţiei animalelor, pentru a-şi prelua postul, însă după aproximativ două săptămâni a decis să demisioneze.

„Din păcate, felul în care am fost primită m-a convins că nu pot continua. Am văzut că s-au făcut lucruri bune pentru cazarea animalelor, însă cu aceeaşi bani se putea face şi mai multe. S-au risipit mulţi bani care trebuiau folosiţi în beneficiul animalelor. Vineri (14 iunie) mi-am depus demisia", ne-a declarat Daiana Gender. Aceasta susţine că, pe lângă faptul că a fost primită cu răceală, la Zoo erau de fapt... doi administratori şi era lipsită de atribuţii - fiindu-i interzis dreptul de semnătură sau de a lua decizii. În acelaşi timp, medicul veterinar, care are atestat european în domeniul drepturilor animalelor, spune că va da oricând o mână de ajutor în sprijinul animalelor din Zoo Oradea, doar să fie solicitată.