Prefectul Florian Serac a anunţat, ieri, că nu a primit nici o înştiinţare oficială privind numirea lui Ioan Mihaiu în funcţia de director general al Finanţelor bihorene. Florian Serac susţine că s-ar opune în cazul în care ar fi numit director, fie şi interimar al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, un personaj din minister. În cazul lui Ioan Mihaiu, prefectul consideră că, în baza CV-ului acestuia, este "cel mai şcolit dintre ceilalţi directori adjuncţi". "Nu am primit însă nici o hârtie oficială în acest sens" - declară Florian Serac, adăugând faptul că l-a susţinut şi îl susţine în continuare pe Ioan Bercea, dar nu şi "anumite ieşiri", fie că acestea vin din partea actualului director interimar sau a altor angajaţi ai Finanţelor. Comisarul şef al Gărzii Financiare, Ioan Mihaiu se află în aceste zile în concediu. Deşi vestea numirii sale în funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, cu delegaţie, a precedat revenirea sa la locul de muncă, domnia sa nu se pronunţă clar şi răspicat asupra numirii în noua funcţie: ?O să mai vedem?- ne spune dl.Mihaiu, neinfirmând categoric o atare posibilitate. Cert este - precizează comisarul şef - că nu eu sunt sursa acestei informaţii care a apărut în presă.