Cemtrade Oradea a anunţat ieri iniţierea procedurii de întrerupere a activităţii producţiei de alumină. Decizia intervine după o analiză detaliată a tuturor factorilor de pe piaţa internă şi a contextului internaţional. Evoluţiei profund negativă a unor factori foarte importanţi în structura costului de producţie, precum preţul energiei, cheltuielile mari de transport, tehnologia învechita în combinaţie cu scăderea bruscă de peste 50% a preţului aluminei pe pieţele internaţionale au dus la pierderi masive. Drept urmare, compania se află în acest moment într-o situaţie foarte dificilă. După finalizarea tuturor procedurilor legale, activele fabricii vor intra în conservare pe o perioadă nedeterminată. Compania este hotărâtă să administreze acest proces într-o manieră responsabilă şi în deplină concordanţă cu cerinţele legale. Discuţiile cu sindicatele au fost deja demarate în vederea stabilirii pachetului de compensaţii, pe baza contractului colectiv de muncă. De asemenea, autorităţile locale au fost informate cu privire la acest aspect, compania dorind o strânsă colaborare cu instituţiile locale relevante.