Duminică, 15 iunie, a fost Ziua Pogorîrii Sfântului Duh, când, la 50 de zile de la Înălţarea la Ceruri, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor Săi: prin mijlocirea unor limbi ca de foc, ce le-a conferit puterea de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu în toate graiurile lumii. Această mare zi de praznic creştinesc a fost coincidentă, în acest an, cu miezul de vară, al 114-lea, de la trecerea în Veşnicie a lui Mihai Eminescu: Cel pe care, poate, Stăpânul Cerului şi al Pământului l-a dăruit acestui Popor, "pentru a-şi vedea sufletul". Aici, la Oradea - unde cel mai poet dintre români şi cel mai român dintre poeţi ne priveşte, tinzându-şi dreapta din bronzul aducerilor aminte - vreo 70 de oameni s-au întrebat, poate - la lumina celor 12 făclii din preajmă, câte luni are anul -, s-au întrebat, zic, ce a însemnat, înseamnă şi va însemna EMINESCU de-a pururi pentru acest neam şi această ţară. Nu puţini nevolnici s-au opintit de-a surda, în ultimii ani - îndrăgostiţi câineşte de acea nefericită epigramă a lui Al. Macedonski - să sufle cu jalnică-nverşunare în flacăra lumânărilor ce pâlpâie întru neuitarea lui Eminescu. La umbra persiflărilor neghioabe, mulţi "viteji" se-arată, pentru a se urni pe ei înşişi din derizoriul opresant. Ducă-se pe pustii. Fapt este că în Piaţa Unirii, din Oradea, actorii Ileana Iurciuc şi Emil Sauciuc, cantautorii Iuliana şi Florian Chelu - dimpreună cu Rock Filarmonica - au spus versuri de Eminescu (chiar dacă nu tocmai fericit selectate) şi au cântat pe versurile sale, evitând, pe cât le-a fost (artisticeşte) posibil, crispările festivismului. Notabilităţile urbei au fost şi ele reprezentate - cât să nu spună cârtitorii & "criticii (...) care roade n-au adus" - că au lipsit cu voioasă nonşalanţă. Cert este că diriguitorul Culturii şi Cultelor bihorene - dl Viorel Horj - şi cel al Teatrului de Stat Oradea - dl Lucian Silaghi - au fost acolo, sub lumina făcliilor. Câteva coroniţe şi singuratice flori ţin tovărăşie tinerilor tei înfloriţi: sub privirile întoarse-n sine - spre a ne vedea mai bine pe noi - ale Eminescului. Au rămas acasă - pentru a citi în linişte, poate, din clasici şi a nu se macula de festivism - cei care trudesc acum la revista în care debuta, în urmă cu 137 de ani, Mihai Eminescu; au lipsit, de această dată, şi învăţăceii (cu flori în mâini) de la Colegiul Naţional orădean ce-l are ca patron spiritual şi pe autorul "Sărmanului Dionis". "Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece/ De te-ndeamnă, de te cheamă/ Tu rămâi la toate rece"... - ca să "glossăm" cu... encomiastică tristeţe. Nu cred, totuşi, că "dincolo de Eminescu totul este derizoriu" - cum zicea "scepticul mântuit" de pe "culmile disperării" - şi care se simţea jenat că se născuse român. Important este, la urma urmei, că spectacolul de poezie şi muzică închinat celui "veşnic tânăr înfăşurat în manta-i" - "Veniţi să luaţi lumină!" - i-a bucurat pe (fie şi) câţiva orădeni, în timp ce pe alţii, poate, i-a pus pe gânduri. Propun ca, de acum înainte, instituţiile de învăţământ şi cele culturale ale municipiului să pună - săptămânal, prin rotaţie - câte un buchet de flori la Statuia Poetului, iar cei care-l iubesc pe Eminescu să-i recitească Opera. Chiar dacă el, din Ceruri, ar surâde sceptic...