Conform OUG 131/2006, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bihor va păstra competenţe numai pentru infracţiuni considerate a fi foarte grave, precum terorismul, acţiuni împotriva siguranţei naţionale, traficul de persoane şi traficul de droguri sau care au fost săvârşite de persoane ce aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii ori grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni. Au fost eliminate din competenţa DIICOT infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin cinci ani, infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Măsura a fost luată pentru că dintre aceste infracţiuni, cele care se pot califica drept corupţie la nivel înalt intră în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, celelalte fiind investigate de structurile obişnuite de parchet. Măsura vine în sprijinul oamenilor legii, care astfel se vor putea ocupa doar de cauzele considerate grave. Reţele de traficanţi anihilate în 2006 Anul trecut, anchetatorii au reuşit prinderea în flagrant şi anihilarea mai multor reţele. Astfel, în luna februarie 2006, după o supraveghere de câteva luni, procurorii au organizat un flagrant în Vama Borş în urma căruia a fost anihiliată o reţea de trafic de stupefiante formată din cetăţeni români, egipteni, iranieni sau palestinieni. În luna august, o altă reţea, de această dată de trafic de ţigări a căzut în plasa procurorilor. DIICOT a declanşat urmărirea penală a şase orădeni pentru contrabandă şi spălare de bani. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că doar în anul 2004 reţeaua a făcut contrabandă cu ţigări, obţinând un profit total de 1.277.000 euro. Oamenii legi au extins cercetările şi pentru perioada 2005 - 2006, pentru a estima prejudiciul prin neplata taxelor şi accizelor. O altă reţea de traficanţi de droguri, formată din tineri orădeni cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, care acţiona pe relaţia Spania - Romania, a fost anihilată tot în 2006. Oamenii legii au arestat opt dintre membrii reţelei. Traficanţii aduceau din Spania atât haşiş, cât şi pastile Ecstasy şi le distribuiau în cluburile şi barurile din Oradea. Printre persoanele arestate pentru trafic de stupefiante s-a numărat şi Cristian Tătar, administratorul clubului orădean Lords, plus încă doi ospătari şi DJ-ul aceluiaşi local. O altă acţiune importantă a procurorilor orădeni a fost arestarea lui Cornel Flonta, tatăl urmăritului internaţional Dorel Popa, fost Flonta. Cornel Flonta, în vârstă de 63 de ani, a fost prins în flagrant, în urma unei acţiuni coordonate de DIICOT Bihor, asupra lui fiind descoperită, ascunsă într-un cadru metalic, cantitatea de 800 grame de cocaină. Tot în 2006, patru membri ai unei grupări de falsificatori şi plasatori de monedă falsă au fost reţinuţi la Oradea, după ce trei dintre ei au fost prinşi într-un bar din municipiu în timp ce încercau să plaseze 50.000 de forinţi în bancnote false.