Consiliul Județean Bihor a găzduit, marţi, 21 iunie, o întâlnire cu operatorii de transport marfă din județ. Discuțiile au fost pe tema aplicării în mod corespunzător a prevederilor OUG 43/1997 privind încărcarea efectivă a mijloacelor de transport, dar şi cu privire la problemele pe care le întâmpină în desfășurarea activității lor.

La întâlnire au participat aproximativ 20 de reprezentanți ai firmelor de transport marfă din Bihor, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, consilierii din cadrul Compartimentului Transport din CJ Bihor și reprezentanți ai Poliției Rutiere și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Trasporturi Rutier (ISCTR).

„Scopul Consiliului Județean Bihor nu este de a aplica sancțiuni, ci de a preveni degradarea drumurilor județene, astfel încât suprafața acestora să se prezinte în condiții optime și să ofere siguranță tuturor participanților la trafic. Vehiculele care nu sunt încărcate corespunzător pot deveni un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și provoacă daune drumurilor pe care circulă. La controalele efectuate în ultimul an pe drumurile județene, cu scopul de a verifica dacă transporturile de mare tonaj respectă cantitatea și distribuirea corectă a mărfurilor, s-au constatat nereguli în special la încărcarea pe axele vehiculului. Astfel, transportatorii au fost sancționați, chiar dacă a fost respectat gradul de încărcare per total vehicul”, menţionează administraţia judeţeană.

Potrivit Compartimentului Transport din CJ Bihor, de la începutul anului până acum au fost aplicate 38 de sancțiuni în valoare totală de 395.900 lei, iar 17 vehicule au fost imobilizate prin ridicarea plăcuțelor de înmatriculare.

În cadrul discuțiilor, operatorilor de transport le-au fost prezentate metodele corecte de a încărca vehiculul, ce este și cum se poate obține Autorizația Specială de Transport (AST) și au fost abordate probleme punctuale cu care se confruntă aceștia.

În cazul în care transportul depășește tonajul maxim admis de lege, se poate obține de la Consiliul Județean Bihor o Autorizație Specială de Transport. Fondurile obținute din taxa pentru AST sunt utilizate la repararea daunelor provocate drumurilor județene.

„În urma întâlnirii, am convenit trei lucruri: Consiliul Județean Bihor va simplifica procedura de autorizație specială de transport, transportatorii vor fi mai atenți la cantitățile încărcate și vom organiza o întâlnire la care să vină și parlamentarii din Bihor pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă transportatorii și despre necesitatea unor modificări legislative”, a precizat vicepreşedintele Mircea Mălan.