Presa internaţională abordează pe larg criticile dure emise de Comisia Europeană în raportul său privind MCV pentru România, subliniind că acesta compromite clar eforturile Bucureştiului şi Sofiei de a adera la spaţiul Schengen.

Comisia Europeană a criticat dur, miercuri, atingerile aduse de Guvernul român statului de drept, care au"zdruncinat" încrederea UE,' şi au plasat ţara sub supraveghere intensă pentru a o constrânge să respecte normele democraţiei, scrie AFP. Comisia a apreciat, în acelaşi timp, că vecina sa, Bulgaria, trebuie să depună în continuare eforturi în lupta împotriva corupţiei şi pentru a asigura independenţa judecătorilor. Aceste constatări riscă să întârzie încă o dată perspectiva de aderare a celor două ţări foste comuniste la spaţiul Schengen, la cinci ani de la intrarea lor în UE, adaugă agenţia franceză. Dar, continuă AFP, în timp ce Bulgariei i s-a fixat un termen de un an şi jumătate, până la sfârşitul lui 2013, pentru a-şi pune în aplicare reformele, România a fost plasată sub supraveghere intensă, cu o listă precisă de cerinţe a căror punere în aplicare va fi evaluată de Bruxelles la sfârşitul anului. Premierul român, Victor Ponta, a promis să respecte autoritatea Curţii Constituţionale române, cedând astfel presiunii Uniunii Europene şi dezamorsând într-o oarecare măsură criza politică de la Bucureşti, adaugă REUTERS. UE se încruntă la România pentru nerespectarea statului de drept, titrează agenţia chineză XINHUA, în timp ce ASSOCIATED PRESS avertizează că, deşi UE nu are prevederi pentru a exclude membrii, rapoartele negative repetate ar putea contribui la tăierea fondurilor europene. Agenţia germană DPA citează însă comentatori care speculează că scopul acţiunilor din ultima perioadă ale premierului român este acela de a avea un preşedinte care să fie mai dispus să îl graţieze pe fostul prim-ministru Adrian Năstase. La rândul său, DER SPIEGEL subliniază că raportul se concentrează pe recenta instabilitate politică din ţară, menţionând "evenimente excepţionale" care reprezintă o "sursă majoră de îngrijorare". Cu un asemenea bilanţ, Bucureştiul va rata fără îndoială unul dintre principalele sale obiective şi anume forţarea intrării în spaţiul Schengen, comentează LE MONDE. Bucureştiul încearcă în acest moment să obţină susţinere, în special la Paris şi Lisabona, dar Olanda, principalul oponent faţă de extinderea Schengen, şi-a consolidat motivele pentru care se opune intrării României şi Bulgariei.