La Brusturi, Şcoli modernizate şi iluminat public în întreaga comună
Comuna Brusturi este aşezată la poalele masivelor dealuri ale Dernei, alungindu-se pe Valea Fânaţelor, cuprinzând şase localităţi (Păuleşti, Brusturi, Varasău, Picleu, Ţigăneşti de Criş, Cuieşd) şi cu alte două, Orvişele, pe partea stângă, şi Loranta, pe dreapta, la vreo 6 şi 10 km de axa comunei.
Va fi fost desigur "norocul" comunei ca în aceşti ani ea să cadă pe traseul constructiv al marii autostrăzi Borş-Braşov, suferind din toate punctele de vedere de pe urma basculantelor care circulă pe aici. Iar dacă există în comună persoană care să resimtă cu cea mai mare acuitate necazul, suferinţa şi efectele construcţiei "autostrăzii", fără îndoială este vorba despre primarul Ioan Petruţ. Aflat la cel de-al doilea mandat în fruntea comunei, primarul a deprins tehnica acţiunii şi deopotrivă a conducerii, spre efectul lor maxim, printr-o perfectă îmbinare a timbrului domol şi cald cu vocea inflexibilă, dar şi rece, când situaţia o impune. Iar cetăţenii comunei Brusturi ştiu să înţeleagă, să aprecieze şi accepte stilul primarului, pentru că rezultatele nu se lase aşteptate. "În această perioadă a noului mandat, preocuparea mea şi a Consiliului local se îndreaptă spre şcolile comunei, dorind să oferim copiilor noştri condiţii egale cu cele din şcolile urbane. Azi, Şcoala cu clasele I-VIII din Brusturi, reabilitată complet, de la acoperiş la grupuri sanitare, cu termopane, cu parchet melaminat şi mobilier nou, cu apă curentă şi încălzire centrală, asigură condiţii perfecte de studii. O altă şcoală căreia i-am acordat întreaga noastră atenţie este cea din Picleu, unde, dintr-o clădire dărăpănată, am reuşit să avem o instituţie adevărată, printr-o reabilitare completă. Aceleaşi condiţii le-am creat la şcoala din Varasău, inclusiv cu încălzire centrală. Pentru acest an avem în plan recondiţionarea completă a şcolilor din Orvişele şi Cuieşd, şi atunci vom putea spune că şcolile noastre se ridică la standardele cerute", afirmă primarul Ioan Petruţ. Printre alte lucrări de mare însemnătate comunală se află şi modernizarea DC 49, de 3,5 km, de la Brusturi la Orvişele, precum şi asfaltarea drumului, iar pentru viitor, avem în vizor şi asfaltarea drumului comunal de la Picleu la Varasău. A fost asfaltată şi împrejmuită piaţa agroalimentară, a fost amenajat terenul de fotal, s-au construit vestiare. De subliniat că toate aceste lucrări s-au făcut prin munca celor care beneficiază de ajutor social. S-a reuşit asfaltarea unor drumuri laterale pe o lungime de 4380 m; s-au introdus noi reţele de iluminat public, astfel că întreaga comună este iluminată din stâlp în stâlp, cu becuri economicoase ce funcţionează cu programatoare. Prin toate aceste realizări comuna Brusturi tinde spre o nouă şi modernă înfăţişare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.