Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a  organizat marți, 14 martie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea seminarul cu tema „Sindromul Burnout și provocările lumii contemporane”.

Activitatea s-a adresat tuturor elevilor, studenților, părinților și profesorilor   interesați în conștientizarea importanței unui stil de viață echilibrat și sănătos, respectiv a prevenirii suprasolicitărilor de orice fel. Seminarul a făcut parte din Proiectul „Clubul Prietenilor TopFormalis”, ediția a VII-a, inclus în Calendarul Activităților Educaționale Județene al Inspectoratului Școlar Județean Bihor. La activitate au participat aproximativ 40 de persoane din Bihor, acestea având posibilitatea să facă un valoros schimb de experiență cu cele două formatoare, profesoarele Maria Serafim de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea și Liana Sabo de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea. Pe parcursul seminarului, prin intermediul prezentărilor teoretice și al aplicațiilor practice, au fost analizate o parte dintre cauzele ce pot conduce la instalarea Sindromului Burnout în rândul cadrelor didactice (dezechilibrul între viața profesională și cea personală, asumarea unor responsabilități în exces, stare de sănătate  precară etc., efectele asupra stării fiziologice și psihologice a persoanei (deteriorarea accentuată a stării de sănătate fizică și mintală, oboseală cronică, slaba capacitate de reziliență ș.a.), precum și modalitățile de intervenție pentru prevenirea și limitarea acestor efecte (realizarea unui raport optim între activitatea profesională și viața personală, practicarea unei alimentații sănătoase, implicarea în activități fizice relaxante etc). Prezentările teoretice au fost completate cu momente artistice susținute de elevi ai mai multor școli din Bihor. La finalul întâlnirii, toți cei prezenți au înțeles riscurile la care se expun prin implicarea necontrolată și exclusivă în viața profesională și au susținut că vor promova un stil de viață echilibrat atât pentru propria persoană, cât și pentru elevii lor.

Valentin Blândul