Copiii din grupa mijlocie B, de la Grădiniţa nr. 48, din Parcul Petofi Sandor, dornici să-l întâlnească mai repede pe Moş Crăciun, s-au gândit că o serbare l-ar putea determina pe acesta să le facă o vizită mai devreme.

Astfel, aseară, cei 22 de grădinari, îmbrăcaţi festiv, au susţinut în faţa Moşului, a doamnelor educatoare, a părinţilor şi bunicilor un spectacol de colinde şi dansuri. Cele două educatoare, Violeta Dumiter şi Angela Simuţ, au fost alături de cei mici, mai ales când aceştia au mai uitat câte un vers. Spectacolul, pregătit cu multă atenţie, a avut mai multe părţi, fiecare copil având de interpretat fie o poezie, fie un colind. Pentru început, copiii au recitat poezii despre iarnă, vestind sosirea acestui anotimp, apoi cei mici l-au încântat pe Moşul cu colinde. După ce luni întregi s-au pregătit, spectacolul de dansuri populare şi moderne a fost un succes deplin, cei prezenţi răsplătindu-i pe dansatori cu aplauze călduroase. De asemenea, copiii nu au uitat să-i cânte Moşului şi în engleză, demonstrându-i că orele de limba engleză nu au fost în zadar.

Pentru efortul depus, toţi copiii au primit de la Moş Crăciun pachete cu dulciuri, jucării, dar şi cărticele. Azi, copiii de la grupa mijlocie B vor merge la colindat la Consiliul Judeţean Bihor şi la Instituţia Prefectului Judeţului Bihor.