Sâmbătă, Clubul Kiwanis Oradea a oferit cadouri micuţilor de la Secţia de Oncologie a Spitalului de Copii, şi nu numai, continuând, astfel, seria acţiunilor de caritate din preajma Sărbătorilor de Iarnă. Cu acest prilej, au fost pregătite 50 de pachete conţinând dulciuri, fructe şi jucării.

"A devenit deja tradiţie să fim prezente cu diverse ocazii la secţia de oncologie infantilă", a spus Eugenia Mitraşcă, representative Romania Kiwanis, menţionând că în Oradea este în curs de organizare al treilea Club Kiwanis, care se va numi "Club Kiwanis-Art". Acesta va fi alcătuit mai ales din cadre universitare, care doresc să sprijine tinere talente, dar mai ales să promoveze oraşul nostru prin intermediul artei. Iată câteva nume din viitorul club: Agneta Marcu, decanul Facultăţii de Muzică, Lia Pop, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Simona Boboia, Oana Lianu, criticul de artă dr. Ramona Novicov, Doina Tătar, Iuliana Păcurar, Magda Danciu etc., preşedinte al noului club fiind Angela Lupşea, consilier juridic al Ordinul Arhitecţilor România - filiala Bihor.