Justiţiarii din Bihor protestează doar cu jumătate de gură
Grefierii, arhivarii şi aprozii din cadrul instanţelor bihorene nu au declanşat, ieri, greva generală, mulţumindu-se să protesteze doar prin suspendarea şedinţelor de judecată timp de două ore. Nici judecătorii din Bihor nu vor apela la forme de protest, cu toate că, începând de ieri, în majoritatea instanţelor din ţară magistraţii nu au intrat, timp de jumătate de oră, în sălile de judecată.
Personalul auxiliar din justiţia bihoreană a întrerupt, încă de miercuri, activitatea pentru două ore, în semn de protest faţă de neadoptarea propriei legi a salarizării. Din cauza măsurilor de protest, şedinţele de judecată au fost amânate, judecarea cauzelor începând abia la ora 11.00. Motivul pentru care personalul auxiliar a recurs la proteste este amânarea adoptării Legii privind salarizarea personalului auxiliar din Justiţie. Potrivit acestui proiect de act normativ, retribuţiile lunare ale personalului auxiliar din Justiţie ar fi urmat să crească în medie cu 30%. Liderii protestatarilor din Bihor precizau, miercuri, că, în cazul în care cererile lor nu vor fi soluţionate până la începutul acestei săptămâni, vor declanşa greva generală. Cu toate acestea, ieri, personalul auxiliar din instanţele orădene a decis să protesteze la fel ca în ultimele trei zile. Nu numai personalul auxiliar a recurs la proteste, ci şi magistraţii, nemulţumiţi de noile prevederi legale privind răspunderea judecătorilor. Astfel, judecătorii din întreaga ţară au suspendat şi ei şedinţele între orele 10.00 - 10.30. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Bihor, unde justiţiarii au decis să nu protesteze. "Nu protestăm din mai multe motive. Nu credem că este nici demn, nici folositor. Suntem de acord cu toate problemele ridicate de colegii noştri, dar considerăm că sunt alte căi pentru a le rezolva", a precizat judecător Dana Gârbovan, preşedintele Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor şi Independenţei Judecătorilor Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.