Judecătorul Danileț, la Liceul Pedagogic din Beiuş - Lecție de educație juridică
Judecătorul Cristi-Vasilică Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a întâlnit marți, 20 octombrie, cu elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul Vocațional Pedagogic "Nicolae Bolcaș" din Beiuș, vorbindu-le acestora, în cadrul unei lecții ad-hoc de educație juridică, despre răspunderea penală pe care și tinerii o au începând de la 14 ani.
Cunoscutul judecător din CSM, Cristi-Vasilică Danileț a răspuns invitației Asociației "Micul beiușean". Ideea invitării la Beiuș a judecătorului Danileț a fost a lui Carmen Novac, notar public și vicepreședintă a asociației menționate, care a urmat un curs pentru predarea educației juridice în școli, program de pregătire susținut de Cristi Danileț, împreună cu alți magistrați.
În timpul lecției de educație juridică, Cristi-Vasilică Danileț a abordat problematica răspunderii penale pe care tinerii o au și le-a prezentat elevilor volumul publicat împreună cu Poliția Capitalei și intitulat sugestiv "Unde-i lege nu-i tocmeală", în care explică, pe înțelesul adolescenților, principalele norme din Codul Penal. Intervievat la finele activității, judecătorul din CSM a precizat că întâlnirea cu elevii beiușeni se încadrează în proiectul de educație juridică în școli pe care l-a inițiat în urmă cu câțiva ani și în care sunt parteneri Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii. Interlocutorul nostru și-a exprimat părerea că sistemul educațional românesc este perfectibil, în opinia lui Cristi-Vasilică Danileț, sunt mai multe laturi ale educației pe care ar trebui să se pună un accent sporit: educația antreprenorială, cea sexuală și, firește, cea juridică. Judecătorul Cristi-Vasilică Danileț este coordonator național al programului de educație juridică în învățământul preuniversitar - 2014-2015 și inițiator sau partener în cadrul altor proiecte de gen, precum: "Educație juridică pentru școlari și liceeni" - proiect național, 2011-2015; „Statul de drept pe înțelesul tuturor" - ciclu de conferințe organizate în țară, 2013-2015; "Educație juridică pentru liceeni" - proiect local, Oradea 2010; "Opinia justițiabililor despre justiție" - proiect județean, Bihor 2009.



Oare a venit...via terra...pe dn76...sau via apia...