În premieră pentru judeţul Bihor, miercuri, s-a realizat prima mediere încuviinţată de Judecătoria Oradea. Cazul priveşte doi soţi care au divorţat şi din a căror căsnicie a rezultat un copil. Acţiunea lor a fost înregistrată pe rolul instanţei în data de 16 septembrie 2009.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Oradea, Cristi Danileţ, în cursul unei singure sesiuni de mediere desfăşurată în ianuarie 2010, la care au participat ambii soţi, mediatorul care face parte din Asociaţia Mediatorilor din Bihor a convins părţile să ajungă la o înţelegere şi să semneze un acord de mediere în cadrul căruia cele două părţi s-au înţeles cu privire la culpa comună în desfacerea căsătoriei, încredinţarea copilului în vârstă de şapte ani către unul dintre părinţi cu stabilirea unei pensii de întreţinere în sarcina celuilalt, pentru care s-a convenit şi asupra unui program de vizitare. Cei doi soţi s-au prezentat personal în faţa judecătorului, în camera de consiliu, pentru confirmarea consimţământului dat la încheierea acordului. Cazul a fost soluţionat printr-o hotărâre pronunţată în aceeaşi zi, judecătorul încuviinţând acordul de mediere, deoarece au fost respectate toate condiţiile legale. În plus, deoarece reclamantul a cerut, s-a dispus restituirea taxei de timbru de 39 lei achitată la introducerea acţiunii. „În acest fel s-a soluţionat un litigiu care în mod obişnuit ar fi durat minim un an şi care ar fi implicat cel puţin trei termene de judecată în cursul cărora ar fi trebuit să se administreze probele cu înscrisuri şi cu martori. Astfel, ambele părţi au fost mulţumite de hotărârea instanţei. S-a evitat ascultarea unor martori cu privire la aspecte intime ale căsniciei şi s-a încredinţat copilul minor acelui părinte care ar putea să-i asigure, cu acceptul celuilalt părinte, cele mai bune condiţii de creştere şi educare", a precizat judecătorul Cristi Danileţ.

 

În data de 9 februarie 2010, în sediul Palatului de Justiţie din Oradea a fost afişat Tabloul mediatorilor din Bihor, într-un loc disponibil între locaţia arhivei şi cea a sălilor de judecată. Acest tablou conţine numele şi datele de contact ale celor 27 de mediatori autorizaţi, activi până în prezent în judeţul nostru.