Judecătoarea Carmen Domocoş - Preşedinta Tribunalului Bihor
Judecătoarea Carmen Adriana Domocoş este noua preşedintă a Tribunalului Bihor, după ce aceasta a promovat concursul de numire în funcţii de conducere organizat de INM. Magistratul îl va înlocui pe postul de conducere pe Constantin Manoliu, a cărui mandat expiră.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 28 martie - 25 iunie 2014, fiind organizat de INM, la Bucureşti. Judecătorii şi procurorii bihoreni au avut la dispoziţie mai multe funcţii vacante. Astfel, în judeţul nostru au fost scoase la concurs posturile de vicepreşedinte la Curtea de Apel Oradea, preşedinte la Tribunalul Bihor, fiind disponibile şi funcţiile de preşedinte în cadrul judecătoriilor din Beiuş şi Marghita. La nivelul Parchetelor au fost scoase la examen posturile de prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi tot prim-procuror la Parchetele din Marghita şi Aleşd. Doar pentru postul de preşedinte al Tribunalului Bihor au existat doi candidaţi, respectiv Carmen Adriana Domocoş, vicepreşedintele acestei instanţe, şi Daniela Mihaela Jurjuţ Lazăr, judecător tot în cadrul Tribunalului. Pentru funcţia de preşedinte al Judecătoriei Beiuş a fost admisă candidatura Dorianei Rotariu, în prezent judecător la Judecătoria Petroşani care, însă, s-a retras ulterior. Nici pentru posturile de conducere de la nivelul Parchetelor nu a existat concurenţă, singurul candidat fiind Gheorghe Vidican, care a candidat pentru funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, post pe care l-a şi obţinut, cu media finală 9.27. În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte a Tribunalului Bihor, aceasta va fi ocupată de către Carmen Adriana Domocoş, care a obţinut o medie finală de 8.615, în timp ce Daniela Jurjuţ Lazăr a fost notată cu 6.985.



graba lui Geoana