Jucătorii l-au contrat dur pe Iancu
În loc să fie garantul ordinii şi liniştii la club, preşedintele Marcel Iancu nu face altceva decât să tensioneze şi mai mult atmosfera la echipă. Oficialul lui FC Bihor i-a acuzat pe jucătorii cărora la finalul acestui sezon le expiră contractele că nu se omoară cu firea pe teren, ştiind că în vară ar putea pleca la alte echipe.
"Preşedintele vorbeşte cam multe"
Nu mai puţin de zece jucători sunt în această situaţie, Cosmin Vâtcă, Florin Lazăr, Ramses Gado, Dorin Mihuţ, Sebastian Sfârlea, Constantin Oprea, Cristian Munteanu, Mihai Lungan, Cristian Lupuţ şi Marius Mindileac, cu care, în perioada următoare, se intenţionează să se poarte negocieri pentru prelungirea angajamentelor. Afirmaţia lui Iancu nu avea cum să le cadă bine fotbaliştilor, câţiva dintre aceştia oferindu-i un răspuns pe măsură. "Nu se pune problema să nu mă dăruiesc pe teren. Niciodată nu m-am gândit că sunt în ultimul an de contract şi din această cauză n-aş mai juca la adevăratele mele posibilităţi. Domnul preşedinte vorbeşte cam multe şi nu mai vreau să comentez altceva", i-a replicat Cristi Munteanu. Dezamăgit şi el, Mihai Lungan crede că nu era momentul ca preşedintele să facă o asemenea afirmaţie. "Este o prostie să spui că, dacă termini în vară contractul, nu mai vrei să joci. Din contră, fiecare trebuie să-şi facă datoria cât mai bine, pentru că, dacă va fi să plece, să meargă cu fruntea sus, nu pe uşa din dos. Nici un moment nu s-a pus problema că nu vrem să rămânem. Toţi vrem să continuăm aici şi să ducem echipa în Divizia A. Acum nu e momentul să vorbim de contracte şi bani, ci să scoatem echipa din situaţia în care se află pentru că noi am adus-o acolo", l-a "contrat" Lungan pe conducătorul FC Bihor.
"Nu înţeleg această presiune suplimentară"
Şi antrenorul Alin Artimon consideră remarca lui Iancu ca fiind total deplasată. "Astfel de afirmaţii nu sunt normale, mai ales într-un asemenea moment. E o presiune în plus care apasă asupra jucătorilor, pe care, sincer, nu o înţeleg. Jucătorii sunt destul de apăsaţi de rezultate, de joc şi nu au nevoie de o presiune suplimentară. Sper ca ei să nu ajungă să se uite strâmb unul la altul. Am încredere deplină în toţi. Chiar şi în cei care ar termina mâine contractul. Nu mă gândesc nici o secundă că vreunul nu-şi doreşte să joace pentru FC Bihor", susţine Artimon. Acesta crede că în acest moment prioritare trebuie să fie refacerea din punct de vedere psihic a jucătorilor şi meciul de mâine cu Corvinul Hunedoara, nicidecum polemicile cu preşedintele grupării bihorene.
Fotbaliştii sunt conştienţi că vina pentru eşecurile din ultimele două meciuri le revine în mare măsură. Cristi Munteanu a mărturisit că după eşecul cu UTA a evitat, pe cât posibil, să mai iasă în public. "Nu prea am ieşit în oraş. Am stat mai mult în casă, pentru că mi-a fost ruşine. Sper să trecem cât mai repede peste aceste momente care nu ne fac deloc bine şi să ne concentrăm pentru meciul de la Hunedoara, unde trebuie să câştigăm", consideră mijlocaşul, completat de Lungan. "În această săptămână, antrenorii au reuşit să ne scoată din starea în care eram după cele două înfrângeri. Sper să jucăm fotbalul care-l ştim şi împreună cu ei să scoatem un rezultat bun la Hunedoara", a adăugat jucătorul de bandă stângă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.