În grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, joi, 22 aprilie, va avea loc o serie de activități tematice, dedicate Zilei Internaționale a Pământului.

„În semn de responsabilitate față de casa noastră comună, Pământul, Episcopia Romano-Catolică de Oradea organizează joi, 22 aprilie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, în intervalele orare 10.00-13.00 și 16.00-19.00, în grădina Palatului Episcopal, o serie de programe tematice, la care sunt așteptate toate persoanele interesate, copii și adulți, deopotrivă”, anunță, printr-un comunicat de presă, Vakon Zsolt, secretarul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea. Potrivit acestuia, la fiecare oră fixă, câte un grup ghidat va porni pentru a descoperi arborii de valoare ai grădinii, respectiv zonele special amenajate pentru păsări.

Dacă vremea va fi favorabilă, joi se vor organiza ateliere de creație și concursuri, precum și ateliere pe tema îngrijirii conștiente a mediului, toate aceste activități urmând a fi desfășurate în aer liber.

„În acest timp pascal de reînnoire, să ne angajăm la a iubi și a aprecia magnificul dar al Pământului”, au fost cuvintele papei Francisc, anul trecut, pe 22 aprilie, cu ocazia celei de-a 50-a Zi Internațională a Pământului.