Ca în fiecare an de sărbători, patrulele de jandarmi au fost la datorie, patrulând străzile oraşului pentru a asigura ordinea şi liniştea publică. Din fericire, în aceste zile de sărbătoare, nu s-au înregistrat probleme, orădenii dând dovadă că au înţeles că Sărbătoarea Crăciunului nu trebuie să fie pătată cu incidente. Încă de vineri, jandarmii au patrulat pe timpul nopţii atât în Parcul 22 Decembrie, pe străzile Constantin Noica, Leonardo da Vinci, Dimitrie Cantemir, cât şi în Piaţa Unirii şi zona centrală. Patrule de jandarmi auto s-au deplasat în mediul rural, unde au asigurat măsurile de ordine publică. Pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă, jandarmii vor patrula în zona mai multor lăcaşuri de cult din Oradea, precum şi în staţiunile Stâna de Vale, Felix şi 1 Mai. Efective de jandarmi au fost dislocate şi la posturile din localităţile Beiuş, Aleşd, Marghita şi Săcueni. Din fericire, Sărbătoarea Naşterii Domnului nu a fost umbrită de incidente majore, în aceste zile bihorenii nu au dat bătăi de cap nici poliţiei şi nici jandarmilor.