ISU Bihor organizează o serie de manifestări în 13 septembrie - Ziua Pompierilor din România
Cu prilejul "Zilei Pompierilor din România", Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor va desfăşura o serie de activităţi menite a marca importanţa acestei zile în tradiţiile de luptă ale pompierilor militari, invitându-i pe cei în slujba cărora se află să sărbătorească alături de ei triumful vieţilor şi al speranţelor salvate din numeroasele şi complexele situaţii de urgenţă pe care le înfruntă zi de zi pentru siguranţa semenilor.
Programul manifestărilor aferente Zilei Pompierilor din România va debuta vineri, cu şedinţa festivă organizată la sediul inspectoratului, în cadrul căreia se vor rememora faptele de armă ale predecesorilor şi se va aduce un binemeritat omagiu eroilor pompieri căzuţi la datorie de-a lungul timpului. De asemenea, în acelaşi cadru festiv vor fi recompensaţi militarii pompieri care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor specifice. Duminică, 13 septembrie, activităţile dedicate Zilei Pompierilor din România vor începe la ora 09.30, cu ceremonialul depunerii de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni şi începând cu ora 10.00 pompierii militari vor deschide porţile tuturor celor 12 subunităţi din judeţ ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", aniversând alături de concetăţeni Ziua Pompierilor din România. În cadrul Zilei Porţilor Deschise, organizate duminică, în intervalul orar 10.00 -16.00, pompierii militari vor efectua pentru cei care vor dori să le fie alături, exerciţii demonstrative specifice (de stingere a incendiilor, de acordare a primului ajutor calificat, de descarcerare, de salvare de la înălţime etc.), prezentându-le, totodată, autospecialele de intervenţie, echipamentele, accesoriile din dotare şi aspecte din activitatea pompierilor bihoreni. În acelaşi context, al sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, duminică, 13 septembrie, personalul Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" va organiza puncte de informare preventivă atât la sediul inspectoratului, cât şi în complexele comerciale din Oradea, distribuind materiale cu recomandări specifice şi furnizând bihorenilor informaţii menite a le proteja viaţa şi bunurile.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.