În dimineața acestei zile, în jurul orei 06.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a transmis un mesaj Ro-Alert pentru protejarea locuitorilor din Săliște și Sacalasău, întrucât, în zona pădurii situate între cele două sate, a fost observată prezența unui urs.

Pompierii bihoreni le-au recomandat localnicilor și celorlalte persoane aflate în zonă și în proximitatea acesteia, să evite zona, să rămână în locuințe, să păstreze distanța față de animal și să nu încerce să-l hrănească sau să se fotografieze cu acesta: "A fost semnalată prezența unui urs între localitățile Săliște și Sacalasău în zona pădurii! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau sa îl hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”.