Ioan Baba Armănescu în căutarea adevărului
Muzeul Memorial "Iosif Vulcan" a găzduit, joi seara, unui moment editorial mult aşteptat de către profesorul Ioan Baba Armănescu, care şi-a lansat, în prezenţa prietenilor şi foştilor elevi şi studenţi cel de-al optulea volum intitulat "De ieri şi de azi. Articole".
La cei 78 de ani, profesorul Ioan Baba Armănescu a reuşit să adune într-un volum un număr de 50 de articole redactate de-a lungul a aproape cinci decenii despre critică literară, istorie literară, teorie şi estetică, respectiv etică şi retorică. Este doar o parte din colosala activitate publicistică realizată începând cu anul 1964 şi până azi. Despre această nouă publicaţie va vorbi prietenul autorului, profesorul Miron Blaga, fostul său elev. "Profesorul Ioan Baba este pentru toate generaţiile una dintre cea mai proeminentă figură a învăţământului din Bihor. Volumul de faţă este o sumă de articole, studii şi comunicări, parte a unor cursuri universitare care ating promeatici de stilistică, etică, istorie şi critică literară. Articolele au fost pubilcate în Familia, Cele Trei Crişuri, Luceafărul, respectiv Gazeta de Vest. Abordează tema învăţământului românesc din Bihor din perioada interbelică, precum şi lupta impunerii limbii române în Transilvania după 1918", a subliniat profesorul Miron Blaga. Momentul editorial consumat, joi seara, la Muzeul Memorial "Iosif Vulcan" a adus în discuţie şi condiţia intelectualului român de ieri şi de azi. Autorul, Ioan Baba Armănescu a declarat că prin scrierile sale se află în permanenţă în căutarea adevărului. "Eu am căutat adevărul şi am slujit acestuia. Abia după anul 1964 reuşim să redescoperim cultura românească, după două decenii de rusificare, când cultura românească era considerată reacţionară. Acest volum este al optulea copil spiritual al meu. Reuneşte peste 50 de articole pe care le-am scris începând cu anul 1964 şi până azi", a subliniat Ioan Baba Armănescu. La cei 78 de ani, Ioan Baba Armănescu mai are în lucru un volum, un curs de estetică pe care l-a susţinut în urmă cu 42 de ani la Institutul Pedagogic de 3 ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.