Şcoala de Arte Francisc Hubic invită orădenii, de la politicieni şi autorităţi locale, la reprezentanţi ai mediului privat, să îşi arate solidaritatea prin fapte concrete. Şcoala oferă gratuit un spectacol muzical, care va cuprinde muzică populară, uşoară şi clasică, iar oamenii cu suflet mare sunt rugaţi să doneze în urne, orice sumă de bani, pentru a ajuta victimele din incendiul Colectiv. Spectacolul va avea loc pe 25 noiembrie, ora 18.00, la Filarmonică.

Aşa cum a arătat Marian Boboia, directorul Şcolii de Arte Francisc Hubic, a venit momentul, în aceste vremuri tulburi să facem ceva concret pentru semenii noştri. Dacă victimele atentatului de la Paris nu pot fi sprijinite de români, decât prin compasiune şi omagii, pentru răniţii din Colectiv românii pot face lucruri concrete. În aceste momente, supravieţuitorii continuă să lupte pentru viaţa lor, în spitale din ţară şi de peste hotare, iar sprijinul financiar este binevenit. „Adresăm această invitaţie tuturor categoriilor sociale, fie că este vorba despre politicieni şi autorităţi, fie că este vorba despre medici, profesori sau oameni simpli. La intrarea în sală vor fi amplaste urne şi orice donaţie este binevenită, chiar şi un leu", a spus Marian Boboia.

Spectacolul este pregătit de cursanţii şi profesorii secţiunilor canto clasic (Marian Boboia), muzică populară (Liviu Buţiu şi Antonela Ferche Buţiu) şi muzică uşoară (Ari Nagy Alexandru, Lăcrimioara Deac), iar momentele vor fi alternative. Pe scenă vor sta în permanenţă orchestra Rapsodia Bihoreană (dirijor Liviu Buţiu) şi Art Band (Ari Nagy Alexandru). Orădenii se vor bucura şi de un recital al Grupului vocal Lioara, dar şi de un recital la pian oferit de profesorii Alina Orban şi Bogdan Adam Bodiş. De asemenea, în foaierul Filarmonicii de Stat, va avea loc o expoziţie de pictură, grafică şi artă decorativă, pregătită special de cursanţii profesoarelor Florentina Savău şi Hollo Kinga, în memoria victimelor Colectiv.