Deputatul PNL de Bihor Cornel Popa a efectuat joi, 13 martie, o vizită de lucru în localităţile Chişcău şi Hotărel, alaturi de reprezentanţii Direcţiei Apelor Crişuri, pentru a vedea stadiul lucrărilor de îndiguire care se execută pe văile din zonă.

Lucrările de decolmatare, zăgăzuire şi amenajare ale cursului Văii Crăiasa au început şi vor fi finalizate în toamna acestui an.
De asemenea, deputatul Cornel Popa a vizitat o locuinţă şi un drum comunal afectate de ploile din ultima perioadă, precizând că este nevoie urgentă de fonduri pentru consolidarea zonei afectate. După Chişcău, deputatul Cornel Popa s-a îndreptat spre Hotărel, pentru a vedea şi lucrările de îndiguire a cursului de apă de aici. Parlamentarul bihorean a declarat că executanţii sunt în grafic, dar că aşteaptă ca autorităţile locale din comuna Lunca să înceapă şi lucrările de canalizare şi de aducţiune a apei potabile, pentru ca, în cel mai scurt timp, drumurile din localitatea Hotărel să fie asfaltate.
Ioan Oprean, directorul Direcţiei Apelor Crişuri Oradea, a menţionat că lucrările de la Hotărel au început în anul 2006 şi vor fi terminate în perioada septembrie-octombrie 2008. Acesta a mai declarat că a cerut autorităţilor locale din comuna Lunca să se implice mai mult, în special prin întocmirea unui proiect de canalizare şi alimentare cu apă, pentru rezolvarea problemelor sătenilor din Hotărel.