În toamna acestui an, în Oradea, ANL va demara, prin programul "Locuinţe prin credit ipotecar", construcţia unui nou ansamblu rezidenţial. Noul cartier este situat pe strada Branului şi va adăposti 31 de case. La această oră, municipalitatea orădeană a demarat investiţiile de introducere a reţelelor de apă, canalizare şi încălzire. Cele 30 de case duplex, cu 4 sau 5 camere, şi o casă individuală, cu 4 camere, au ca termen de finalizare 24 de luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Conform programului "Locuinţe prin credit ipotecar", pot beneficia de credite pentru construirea unei locuinţe prin ANL persoanele fizice care au cetăţenia română, domiciliate în România, indiferent de vârstă. Astfel, accesul orădenilor interesaţi nu este restricţionat de vârstă, singurele condiţii de eligibilitate sunt cele legate de accesarea creditului de la bancă. Totodată, potenţialii clienţi au obligaţia şi să depună un avans de minim 20%. În cazul tinerilor sub 35 de ani, statul acordă o subvenţie de 20% din valoarea casei, dar nu mai mult de 10.000 de euro. În urma licitaţiei organizate de către ANL, preţurile pentru o casă variază între 95.000 şi 105.000 euro, lucrările urmând să fie executate de către firma Construcţii Bihor. Proiectul prevede ridicarea a trei tipuri de case. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul ANL, o casă cu patru camere, care are o suprafaţă utilă de 115 mp, costă 95.725 euro, cu TVA, în timp ce o casă cu cinci camere, cu o suprafaţă utilă de 136 mp, valorează 104.985 euro, cu TVA. Fiecărui beneficiar de contract i se va repartiza, prin concesiune, de către Primăria Oradea, o parcelă de teren în suprafaţă 350 mp, concesionarea urmând să se realizeze pe toată durata de existenţă a construcţiei. În plus, municipalitatea orădeană a demarat de câteva săptămâni lucrările de introducere a utilităţilor pe strada Branului. În aceste condiţii, în această toamnă firma Construcţii Bihor va putea demara lucrările la primele trei - patru duplexuri, restul imobilelor urmând să fie demarate după ce vor fi semnate contractele cu potenţialii beneficiari. "Suntem în faza de contractare de potenţiali clienţi. În acest cartier se vor construi 31 de case, din care 30 - tip duplex, cu 4 sau 5 camere, şi o casă individuală cu 4 camere. Avem trei tipuri de case, în funcţie de amplasamentul faţă de stradă. De reţinut că, în cadrul acestui proiect, nu există restricţii de vârstă, orice persoană interesată poate accesa un credit ipotecar", a declarat Doru Negruţiu, consilier-şef manager de proiect al Zonei Nord-Vest.

Primul pas pe care persoanele interesate trebuie să-l facă este să-şi procure plicul cu informaţiile despre proiect. Precizări suplimentare pot fi obţinute de la biroul ANL din Oradea, situat pe strada Szigligeti Ede nr. 1, la sediul Informatica sau la numărul de telefon 0259/419.938. De asemenea, şi site-ul ANL oferă bogate date despre noul cartier de case de pe Branului.