Investiţii în reţeaua de electricitate din Parcul Industrial
Municipalitatea orădeană s-a angajat ca, în termen de două săptămâni, să finalizeze investiţia în reţeaua de electricitate a Parcului Industrial Eurobusiness, astfel încât să poată fi furnizată energie electrică de 2 MW companiei coreene Shinheung.
ホn urma discuţiilor avute ieri de conducerea Primăriei Oradea şi reprezentanţii companiei coreene, municipalitatea a stabilit un calendar de lucru pentru a pune la dispoziţia investitorului reţelele de utilităţi, conform parametrilor stabiliţi de aceasta. Astfel, până la începerea activităţii de către compania coreeană, estimată pentru luna iulie a acestui an, municipalitatea va finaliza sensul giratoriu din faţa Parcului Industrial. ホn privinţa alimentării cu energie electrică, în termen de două săptămâni, municipalitatea va finaliza reţeaua electrică pentru furnizarea a 2 MW companiei coreene, iar până la 1 octombrie se va realiza investiţia necesară pentru furnizare a 5 MW. Investiţia municipalităţii în reţeaua de electricitate este estimată la 300.000 euro. ホn schimbul acestei investiţii, compania coreeană îşi ia angajamentul ca, până în luna martie 2011, să ajungă la un consum lunar minim de 4 MW/ lună, în caz contrar va trebui să despăgubească municipalitatea pentru investiţia făcută.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.