O autospecială a pompierilor din Oradea care intervenea, ieri, la un incendiu izbucnit la o biserică din municipiu s-a înclinat, iar nacela aflată la capătul scării de intervenţie a găurit acoperişul lăcaşului de cult. Pompierii au fost anunţaţi de producerea incendiului în jurul orei 13.00 de către persoanele aflate în apropierea bisericii, situată în spatele Pieţei Nufărul din Oradea. Lăcaşul la care a izbucnit incendiul este încă în construcţie, nefiind încheiate lucrările de zugrăvire în interior, iar în exterior nefiind încă începute.

La faţa locului au ajuns opt maşini de intervenţie, din care patru autospeciale cu apă, o autoscară, două maşini de suport şi comandă şi o autospecială SMURD, personalul care le deserveşte reuşind să izoleze focarul în aproximativ 30 de minute. Cu puţin timp înainte de finalul intervenţiei, una dintre autospeciale s-a înclinat, iar nacela aflată la capătul scării a găurit acoperişul din tablă al bisericii. Incidentul s-a produs din cauză că terenul pe care se afla maşina pompierilor şi în care şi-a ancorat stâlpii de susţinere era moale, fără fundaţie din beton sau acoperit cu asfalt. O maşină de suport tehnic a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a sosit la locul intervenţiei pentru a repune pe roţi autospeciala înclinată cu ajutorul unui troliu, operaţiune care a durat aproximativ o oră. În incendiu a ars vata minerală cu care era izolat acoperişul. Biserica la care a izbucnit incendiul este încă în construcţie, nefiind încheiate lucrările de zugrăvire în interior, iar în exterior nefiind încă începute. Potrivit părintelui paroh Roman Pintea, va trebui demontat tot acoperişul şi înlocuite atât izolaţia din vată minerală, cât şi instalaţia electrică. Pintea a spus că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică de acţionare a clopotelor.