Interlopii vor intra în Europa înaintea Justiţiei
Ce reţin procurorii antimafia, seara, elibereaza judecătorii, ziua
Spălare de bani, dare de mită şi înşelăciune sunt doar câteva dintre acuzaţiile ce i se aduc omului de afaceri orădean Gheorghe Mudura, arestat preventiv săptămâna trecută alături de partenerul său de afaceri, Papp Sandor Istvan. Cu toate că procurorii DNA Oradea au considerat infracţiunile comise ca fiind cu urmări deosebit de grave, prejudiciile aduse statului român de cei doi interlopi orădeni ridicându-se la câteva sute de miliarde, magistraţii Tribunalului Bihor au decis, ieri, în mod surprinzător, să îi pună în libertate.
Procurorii din cadrul DNA Oradea au lucrat la dosarul privindu-i pe Papp şi Mudura mai bine de trei ani, urmărirea penală fiind începută încă din anul 2003. Săptămâna trecută, cei doi au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore, după care pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Încă din prima zi apărătorii oamenilor de afaceri au contestat această decizie, magistraţii orădeni judecând ieri recursul înaintat de învinuiţi. Potrivit Corneliei Precup, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea, această instanţă a admis recursul formulat de avocaţii celor doi inculpaţi, a casat "încheierea" prin care Tribunalul Bihor a dispus arestarea şi a dispus rejudecarea cauzei precum şi punerea în libertate a celor doi. Decizia a fost motivată printr-un viciu de procedură la emiterea mandatului de arestare.
Avocatul Ştefan Herchi, apărătorul lui Pap Sandor Istvan, a declarat că viciul de procedură constă în faptul că Încheierea Tribunalului, în urma căreia au fost emise mandatele de arestare din 11 ianuarie, a fost dată într-o şedinţă ce nu a avut caracter public, iar cei doi oameni de afaceri nu au fost citaţi. Astfel, cei doi au fost puşi în libertate şi au părăsit arestul la doar câteva zeci de minute după pronunţarea sentinţei. "Nu pot să spun decât că sunt consternat. A fost invocat un viciu de procedură, dar, din punct de vedere juridic, acesta nu există. Nu înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva, mai ales că există dovezi serioase care probează vinovăţia celor doi", a declarat şeful DNA Oradea, procurorul Ioan Moldovan. Procurorii au cerut cercetarea celor doi în stare de arest după ce au obţinut dovezi conform cărora aceştia au încercat că influenţeze martorii existenţi în cauză, probe care nu au contat însă prea mult pentru judecătorii care au decis să îi pună în libertate. Astfel, începând de ieri, patronul firmei Master şi partenerul său au "liber" la influenţat sau chiar ameninţat martori ori se pot face nevăzuţi în orice moment, lăsând statul român cu buza umflată, şi asta pentru că magistraţii nu au considerat necesar să le interzică afaceriştilor orădeni să iasă din ţară.
Cunoscut pentru afacerile dubioase în care a fost implicat, Gelu Mudura a mai fost arestat şi chiar condamnat, dar a scăpat, în cele din urmă, cu faţa curată. Ultima tranzacţie încheiată de patronul firmei Master a scos la iveală faptul că acesta a făcut afaceri cu însuşi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, de la care a cesionat acţiuni la o societate orădeană în valoare de sute de mii de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.