Administraţia judeţeană a ajuns la o înţelegere cu Primăria Oradea pentru ca cele trei filiale ale Bibliotecii Judeţene să rămână în spaţiile actuale. Totodată, în şedinţa de săptămâna viitoare a CJ Bihor se va propune o nouă grilă de salarizare pentru angajaţii Consiliului şi pentru cei ai instituţiilor din subordine.

 

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, vicepreşedintele CJ Bihor Traian Bodea a anunţat că filialele din Parcul 1 Decembrie, bulevardul Decebal şi bulevardul Dacia vor rămâne în spaţiile actuale, deţinute de municipalitate. Potrivit lui Bodea, „s-a ajuns la un consens” între conducerea Primăriei Oradea şi cea a CJ Bihor, cu privire la cele trei spaţii. Astfel, administraţia judeţeană şi primăria vor semna un protocol pentru spaţiul din Parcul 1 Decembrie prin care CJ se angajează să repare faţada clădirii într-un an, iar timp de 10 ani va putea rămâne în clădire. În schimb, pentru filialele de pe bulevadul Decebal şi cel de pe Dacia Consiliul Judeţean va plăti chirie (3,69 lei/mp/lună). „Mă bucur că Primăria Oradea a ajuns la sentimente mai bune faţă de Biblioteca Judeţeană”, a declarat Traian Bodea, adăugând că prin comunicare între cele două instituţii s-a ajuns la o înţelegere benefică pentru toată lumea. De altfel, vicepreşedintele CJ Bihor consideră că această problemă s-ar fi putut rezolva mai repede dacă ar fi avut loc discuţii între cele două părţi mai devreme. În cazul unor probleme care vizează interesul general, Traian Bodea susţine că ar trebui ca acesta să primeze şi nu neînţelegerile politice.

 

Probleme nerezolvate la Hubic

În ceea ce priveşte Şcoala de Arte Francisc Hubic, vicepreşedintele CJ Bihor a precizat că administraţia judeţeană se va îndrepta în instanţă asupra persoanelor considerate vinovate de problemele financiare, pentru a recupera o parte din sumă. „Curtea de Conturi ne-a cerut să stabilim sume şi persoanele vinovate pentru recuperarea banilor în instanţă. Am avut un termen de la Curtea de Conturi, am cerut prelungirea lui şi au acceptat, dar nu se va putea prelungi la nesfârşit”, a declarat Traian Bodea, care a menţionat că pe lângă deficienţele constatate de Curtea de Conturi, în prezent se derulează şi o anchetă a poliţiei în acest caz. „Ar putea fi diferenţe între sumele stabilite de cele două instituţii”, susţine Bodea, care a precizat că auditul făcut de CJ Bihor nu are competenţe în acest domeniu, stabilind doar unele neconcordanţe legislative şi în documentele întocmite. „Contabila e tot în concediu medical, de mai bine de o lună. Voi verifica acest concediu medical, să văd cine l-a emis şi pentru ce boală. Să vedem de ce suferă doamna contabilă”, a declarat vicepreşedintele CJ Bihor. Tot el a adăugat că din cauza concediului medical directorul Şcolii Francisc Hubic nu poate să o cheme la comisia de disciplină, însă „va trebui să ia nişte măsuri” împotriva ei. În prezent, la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” este în desfăşurare concursul pentru ocuparea funcţiei de director, conducerea interimară fiind asigurată de Liviu Buţiu.