Reprezentanţii Primăriei Oradea au avut, ieri, o întâlnire cu conducerea Spitalului Judeţean şi cu şefii de secţii din această unitate spitalicească. Medicilor li s-a pus în vedere că nu se mai acceptă condiţionarea tratamentului pacienţilor de plata unor sume de bani. De asemenea, cadrele medicale au fost informate că trebuie găsită o formulă pentru ca numărul de paturi să ajungă la 550. În condiţiile în care Spitalul Judeţean a înregistrat în primele 6 luni ale acestui an pierderi de peste 1,3 milioane lei, reprezentanţii Primăriei au precizat că aceste pierderi vor fi eliminate prin luarea câtorva măsuri, precum: reducerea personalului TESA, restrângerea unor activităţi care momentan se desfăşoară în spaţii închiriate, dar şi comasarea unora dintre activităţile spitalului. Pe lângă mutarea Secţiei de Oncologie la Spitalul Municipal şi Secţia de Chirurgie Toracică va fi mutată la Spitalul Judeţean. Se intenţionează ca toate urgenţele medicale din judeţul Bihor să fie gestionate la Spitalul Judeţean, iar tratamentul bolilor cronice va putea fi făcut şi la Spitalul Municipal.