"Ce fel de educaţie pentru copiii noştri?". Sub acest generic s-a desfăşurat aseară conferinţa organizată de Asociaţia creştin-ortodoxă "Prologos" din Oradea, care l-a avut ca invitat pe istoricul Petre Guran, prezent pentru prima oară în oraşul de pe Crişul Repede. Evenimentul s-a desfăşurat la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia".

Petre Guran consideră că în sistemul nostru de învăţământ sunt probleme, dar că soluţiile nu trebuie abordate global. El vine cu un proiect pilot pentru Şcoala de la Buneşti, începând cu 2010, prin care, înainte de studiile universitare, tinerii să poată sta aici opt luni, şi, sub îndrumarea unor anumite cadre universitare, să citească 24 de cărţi, o selecţie din cele mai importante opere ale umanităţii: Banchetul sau Republica lui Platon, Etica lui Aristotel, Metamorfozele lui Ovidiu, Evangheliile, Manualul lui Epictet, Confesiunile lui Augustin, Dante: Divina Comedie, Dighenis Akritas, Alexandria, Don Quijote şi lista continuă. "E adevărat că eu am avut şansa să am maeştri. L-aş numi aici, deocamdată, cu un gând pios, fiindcă a plecat dintre noi, pe Alexandru Duţu. Este tocmai ceea ce vreau să le propun studenţilor viitoarei şcoli: ocazia nu numai de a-i vedea de la depărtare pe aceşti profesori, ci şi de a-i întâlni, de a-i cunoaşte prin frecventare, pe scurt, de a învăţa nu numai din cele ce spun, ci şi din felul în care trăiesc, din ceea ce sunt. Studenţii au nevoie să imite fiinţe luminoase, personalităţi puternice şi charismatice, de aceea trebuie să ajungă în preajma lor. Educaţia mizează pe mimetism", a arătat invitatul.

Petre Guran este cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, fost membru al Centrului de Studii Elenice al Universităţii Princeton, Statele Unite ale Americii, şi conferenţiar invitat în departamentul de istorie al aceleiaşi universităţi (2004-2006). Cercetător post-doctoral (2007-2008) al Colegiului "Noua Europă". Din 2008 până în prezent, este membru al Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniul constituit.