Zilele trecute, la Barajul Leş s-a desfăşurat Tabăra de instruire ?Tinerii - pilonul unei societăţi sănătoase?. Organizată de Fundaţia Pro Social Democraţia, în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, Poliţia Oradea şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă ( AJOFM ), tabăra a avut ca scop instruirea tinerilor cu privire la funcţionarea instituţiilor şi autorităţilor publice din judeţul Bihor. Timp de trei zile, 30 de tineri s-au ?sustras? de la activităţile curente, dând curs invitaţiei Fundaţiei Pro Social Democraţia de a participa la o tabără de instruire. Locaţia pentru desfăşurarea proiectului a fost Barajul Leş, întreaga activitate desfăşurându-se în incinta Motelului Leş. Cei 30 de tineri au fost împărţiţi în trei grupe, fiecare participând prin rotaţie la cursurile pregătite de organizatori. În prima zi, instruirea tinerilor a debutat cu o scurtă incursiune pe tema ?Importanţa informaţiei?, susţinută de Nicolae Hoduţ, coordonatorul proiectului. În urma dezbaterilor, participanţii au ajuns la concluzia că informaţia este un lucru vital în viaţa fiecărui om, cu atât mai mult în viaţa tinerilor. În ceea ce priveşte Primăria municipiului Oradea, tinerilor le-au fost prezentate drepturile şi obligaţiile aleşilor, modul în care funcţionează instituţia, direcţiile din cadrul Primăriei şi, nu în ultimul rând, modul în care poţi solicita un act şi obţinerea lui, precum şi facilităţile pe care ţi le dă legislaţia românească din punct de vedere al transparenţei. Pe parcursul următoarelor zile, participanţii la tabără şi-au îmbogăţit cunoştinţele privind Poliţia municipiului Oradea, mai precis au acumulat informaţii referitoare la statutul poliţistului, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor faţă de instituţie, incidenţa legii în cazul drogurilor şi diverse informaţii privind poliţia de proximitate. Instituţia cea mai agreată pe parcursul celor trei zile a fost AJOFM. Acest lucru se datorează faptului că această instituţie îi ajută deosebit de mult pe tineri, aceştia putând obţine informaţii utile şi de mare ajutor pentru formarea lor, pentru dezvoltarea unei afaceri proprii şi pentru găsirea unui loc de muncă. Cum muncă fără recreaţie nu se poate, tinerii au avut ocazia să viziteze împrejurimile Barajului Leş, frumoasa staţiune Coada Lacului, comunele Remeţi şi Bulz. Şederea participanţilor la tabăra de instruire a fost foarte agreabilă datorită condiţiilor deosebite oferite de gazda taberei, respectiv ?Motelul Leş?, serviciile oferite ridicându-se la aşteptările participanţilor.