Consiliul Județean Bihor a emis joi, 21 septembrie, ordinul de începere a lucrărilor pentru Lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan, cuprins între km 0+000 – 9+055.

Traseul de 9 kilometri al acestui tronson pornește din Nojorid și continuă până la viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Lucrările sunt executate de asocierea formată din firmele Asfamixt (lider), OPR Asfalt și Dacia Faber, într-un termen de 18 luni. Valoarea contractului este 70.143.942,59 lei, fără TVA.

„Cea mai complexă porțiune este viaductul ce va trece peste DN 76, în amonte de aquaparkul President. Pilonii acestui viaduct vor avea o înălțime de 12 metri deasupra drumului național, iar față de fundul lacului de lângă drum, înălțimea acestora va ajunge la 17 metri. Forajele vor începe până la sfârșitul lunii septembrie, accesul forezei fiind deja pregătit. Lucrările vor începe între Cordău și Cihei. Se va lucra la săpături, balastare și compactare, inclusiv la podețe. În localitatea Nojorid, la intersecția cu Drumul Național 79 Arad - Oradea, se va amenaja o girație care va permite virajul în siguranță, din lateralul drumului național, inclusiv dinspre școala din Nojorid”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

În această săptămână au început lucrările și la lotul 2 al Inelului Rutier Metropolitan, în lungime de 8 kilometri. Traseul pleacă de la viaductul din Băile Felix, ocolește localitățile Băile 1 Mai și Cheriu, și se termină în Oșorhei. Lucrările sunt executate de firma PORR Construct, care are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea proiectului.

Inelul Rutier Metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri și va fi prevăzut cu o bandă pe fiecare sens de circulație.

Obiectivul de investiții „Inel Rutier Metropolitan Oradea – Lot 1: km 0+000 – 9+055 și Lotul 2: km 9+055 – 17+017” este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, din alocările pentru Municipiul Oradea și Consiliul Județean Bihor. Contribuția guvernamentală reprezintă 80% din valoarea totală a investiției, iar 20% reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Oradea.

Pentru realizarea acestei investiții, Consiliul Județean Bihor a încheiat protocoale de colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Primăriile comunelor Oșorhei, Sânmartin și Nojorid.