În februarie, Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Bihor a anunţat că, deoarece mulţi dintre beneficiarii indemnizaţiei pentru creşterea copilului au indicat greşit contul curent personal, prima plată a acestor drepturi se va efectua, în luna februarie, prin mandat poştal. De asemenea, beneficiarii care solicită plata drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005 prin virament bancar va trebui să prezinte, la sediul Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Bihor, extrasul de cont curent personal sau extrasul privind contul de card, însoţite de copia buletinului sau cărţii de identitate, pentru a fi evitată efectuarea unor plăţi în conturi greşit indicate.